Global Master Fest
– editia I – 2015
Un
festival „Master Class” – concept Global Human Recovery
REGULAMENT si FORMULAR DE INSCRIERE
Argument
Datorita unei mari
diferente calitative intre produsele din lumea civilizata si majoritatea celor
din tara noastra, observand ca mereu se canta aceleasi piese, pe care le
intalnesti doar in festivalurile de copii de la noi, am decis ca este mult mai
corect sa departajam sectiunea interpretare in doua grupe.
JURIUL
Altfel, participantii care
ar alege o piesa straina ar avea din start atuul calitatii cantecului si al
unei interpretari celebre la nivel mondial.
Astfel incercam sa va
indrumam catre valoare si calitate, in speranta ca, pe viitor, autorii si
interpretii autohtoni se vor alinia standardelor lumii civilizate, spre folosul
tuturor, mai ales al copiilor, a caror valoare intepretativa depaseste cu mult
oferta actuala a mass-mediei nationale.
Suntem in prima linie a
creativitatii, dar si a corectitudinii, asiguram gratuit asistenta de specialitate,
sponsorizam copiii si tinerii valorosi, lipsiti de posibilitati materiale.
Incepand cu acest
festival,
introducem sectiunea „Poezie”, cu un
prim autor obligatoriu: Eminescu.
Global
Master Fest urmareste sa va puna in contact cu valorile universale, atat
din Romania, cat si din afara ei!
Ne propunem sa incepem un
parteneriat cu toti profesorii care
se ocupa de pregatirea copiilor, in care sa asiguram gratuit, asistenta in domeniul muzical, de la cursuri serioase de canto, pe suport
digital, pana la negative si
orchestratii originale, dar si
imprimarea gratuita in studioul nostru a pozitivelor!
Orientarea culturala a asociatiei
noastre, in ceea ce priveste festivalurile si evenimentele dedicate tinerei
generatii, este cat se poate de clara si nu vom face concesii produselor si
propunerilor toxice de orice fel, care au inundat atat spatiul media cat si al
evenimentelor si concursurilor, nu vom apela la „impresari” sau orice fel de
intermediari, care paraziteaza mediul cultural autentic.
Vom selecta
cu atentie colaborarile si parteneriatele, evitand persoanele si organizatiile
care nu prezinta continut si interes cultural, care nu urmaresc decat profituri
materiale, obtinute pe seama naivitatii copiilor.
In acest spirit, Global Master Fest
se va tine la Centrului
Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din
Bucuresti, care, datorita eforturilor sustinute de directorul sau, cunoscutul
si apreciatul actor Cristian Sofron, a fost nominalizat de mai multe ori la
premiile UNITER, printre care „Cel mai bun spectacol” si „Cel mai bun regizor”,
iar Victor Frunza a fost desemnat „ Cel mai bun regizor al anului”, inaintea
lui Andrei Serban si Radu-Alexandru Nica.
Festival de muzica si poezie pentru copii si
tineri, se desfasoara in localitatea Bucuresti, in data de 10 octombrie 2015,
are un numar limitat de participanti si este structurat pe urmatoarele sectiuni
si categorii de varsta:
A. Sectiunea interpretare in limba romana:
1.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 5-6 ani
2.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 7 ani
3.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 8 ani
4.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 9 -10 ani
5.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 11-12 ani
6.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 13 -14 ani
7. Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 15 –
18+
In functie de mediile obtinute, se acorda trofeu, mai
multe premii 1,2,3 si mentiuni.
La aceasta sectiune
nu va putem oferi asistenta, deoarece majoritatea compozitorilor emit pretentii
asupra negativelor, iar asumarea interpretarii cantecelor va revine in
exclusivitate!
B. Sectiunea interpretare in limba straina:
1.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta cuprinsa intre 6-8 ani
2.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta cuprinsa intre 9 -10 ani
3.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 11 ani
4.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 12 ani
5.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 13 ani
6.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 14 ani
7.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 15-18+
IMPORTANT!
In functie de mediile obtinute, se acorda trofeu, mai
multe premii 1,2,3 si mentiuni.
In situatie de
egalitate se acorda aceleasi premii sau trofee.
La aceasta sectiune
va oferim gratuit asistenta, constand in negative si indrumare.
C. Sectiunea DUET- SHOW
Aceasta sectiune tine de spectacol si
nu are grupe de varsta.
La
aceasta sectiune cei doi membri pot fi:
1.
Doi participanti, de la orice categorie de
varsta, sau din categorii diferite, care stabilesc impreuna o melodie din orice
repertoriu si in orice limba(se pot sfatui pe internet, la tel, tableta, etc)
si isi impart strofele si refrenele intre ei.
2.
Un participant care vine cu un parinte sau cu
un prieten sau ruda si impart o melodie la fel ca la punctul 1.
3.
Nu este obligatoriu sa se cante pe doua voci
distincte, dar nici interzis.
La sectiunea „DUET” se puncteaza
spectacolul, felul in care solistii interactioneaza, felul in care isi prezinta
cantecul – tinuta, miscare scenica, umor, recuzita, butaforie, etc.
Duetul trebuie sa aiba un nume, acel nume va fi inscris in
concurs si pe fisele de jurizare.
Sunt
admise dezvoltari coregrafice sau teatrale, care pot implica prezenta mai
multor persoane pe scena, care, fara sa cante, joaca un rol in povestea
cantecului, etc.
In functie de mediile obtinute, se acorda trofeu, mai
multe premii 1,2,3 si mentiuni.
IMPORTANT!
La aceasta sectiune
oferim gratuit asistenta.
D. Sectiunea Beatles Tribute
La aceasta sectiune, pentru prima data
introdusa de noi la Kronstadt Master Fest, se vor prezenta piese din repertoriul
legendarei formatii “Beatles”.
Grupe de varsta : 6-7
ani, 8-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani, 15-18+
La aceasta sectiune se admite si interpretarea
fara negativ, daca participantul se poate acompania la pian sau chitara.
In functie de mediile obtinute, se acorda trofeu, mai
multe premii 1,2,3 si mentiuni.
IMPORTANT!
La aceasta sectiune
oferim gratuit asistenta, constand in negative, orchestratii originale si
indrumare.
E. Sectiunea ETNO-POP
La aceasta sectiune,
participa solisti care interpreteaza melodii din repertoriul etno-pop sau
melodii populare orchestrate pop, dance, rock, blues, etc.
Catgoriile de varsta
sunt:
1.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 6-7 ani;
2.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 8-9 ani;
3.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 10-11 ani;
4.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 12-14 ani.
5.
Interpreti (solisti vocali) cu varsta de 15-18+
In functie de mediile obtinute, se acorda trofeu, mai
multe premii 1,2,3 si mentiuni.
IMPORTANT!
La aceasta sectiune
oferim gratuit asistenta, la cerere, constand in orchestratii originale si
indrumare.
F. Sectiunea POEZIE
La aceasta sectiune,
pot participa concurentii celorlalte sectiuni, dar si concurenti din afara
concursului muzical.
Se va recita o poezie
din creatia lui Mihai Eminescu.
Categoriile de varsta
sunt:
1. 4 - 6 ani
2. 7 – 9 ani
3. 10 – 11 ani
4. 12 – 14 ani
5. 15 – 18+
Conditii de
participare
Toti
cei care doresc sa participe la Global Master Fest 2015, vor trimite incepand
cu data de 25 august 2015, pana la data de 1 octombrie 2015
Pentru toate
sectiunile din concurs:
- Un fisier audio in
format mp3 sau wav, continand doar negativul melodiei.
-
Fisa de concurs completata CORECT si
INTEGRAL
- Copie dupa
certificatul de nastere/C.I.
- Anuntul efectuarii
platii taxei prin email sau telefonic (nu dovada) deoarece noi verificam online
toate platile.
- La sectiunea DUET,
participantul anunta persoana alaturi de care va evolua in concurs.
Adresa la care vor fi trimise materialele
pentru participare este:
globalhumanrecovery@gmail.com
cu mentiunea "pentru Global Master Fest 2015" si sectiunea aferenta.
Asistenta este
asigurata la tel 0720 375 301 si 0759 096 036
Taxele de participare sunt:
140 lei – o sectiune,
mai putin sectiunea „Poezie”, unde taxa promotionala este de 60 lei!
120 lei/sectiune –
doua sectiuni
100 lei/sectiune –
trei sectiuni
80 lei/sectiune
- patru sectiuni.
La sectiunea DUET se
achita o singura taxa de 140 lei, ca la sectiunea de interpretare
Taxa de 60 lei de la
sectiunea „Poezie” se adauga celorlalte taxe, in situatia in care un concurent
deja inscris doreste sa participe!
Plata se va face catre:
Asociatia Global Human Recovery in
contul RO27RNCB0557143454840001 deschis la BCR
Cu mentiunea “participare la Global Master Fest 2015”
Facturam platile.
Cu mentiunea “participare la Global Master Fest 2015”
Facturam platile.
Masa si transportul vor fi
suportate de catre participanti.
JURIUL
Introdus
de catre noi, in premiera absoluta, la Kronstadt
Master Fest 2015, acest festival va fi in acelasi timp si un MasterClass, pe langa concurs.
Se noteaza cu note de la 8 la 10 cu doua zecimale.
Participanti isi vor
face o imagine clara a nivelului la care se gasesc in acel moment, din mai
multe puncte de vedere.
Membrii juriului vor pastra legatura cu toti cei interesati sa se perfectioneze in domeniile respective.
Membrii juriului vor pastra legatura cu toti cei interesati sa se perfectioneze in domeniile respective.
Juriul va fi compus din:
- Un specialist incontestabil in domeniul canto
- Un specialist incontestabil din domeniul miscarii scenice
- Un specialist incontestabil din zona creatiei originale
- Un specialist incontestabil din domeniul productiei muzicale
- Un specialist incontestabil din domeniul mass-media
- Un specialist incontestabil in domeniul canto
- Un specialist incontestabil din domeniul miscarii scenice
- Un specialist incontestabil din zona creatiei originale
- Un specialist incontestabil din domeniul productiei muzicale
- Un specialist incontestabil din domeniul mass-media
Spunem “incontestabil”
deoarece am observat ca in juriile prezente la majoritatea festivalurilor, apar
personaje care nu au nici o autoritate in domeniu, sunt doar nume
“cunoscute”(fara continut valoros) intens mediatizate in epoca ceausista, sau
reprezentanti ai organizatorilor care urmaresc interesele acestora.
Din juriu vor face parte specialisti din domeniile amintite mai sus, care nu au nici un fel de implicare in pregatirea si sustinerea participantilor, nu cunosc“gruparile” si “interesele” care fac atat de mult rau festivalurilor de copii.
Din juriu vor face parte specialisti din domeniile amintite mai sus, care nu au nici un fel de implicare in pregatirea si sustinerea participantilor, nu cunosc“gruparile” si “interesele” care fac atat de mult rau festivalurilor de copii.
Jurizarea se va
face cu NOTE LA VEDERE!
CONCURS
In concurs se va interpreta piesa trimisa pentru participare.
Toti participantii vor canta live, fiind acompaniati de negativele trimise pentru participare.Nu ne asumam raspunderea asupra continutului datelor furnizate de catre dvs. in fisa de inscriere, cat si asupra calitatii negativelor pe care le trimiteti.
Toti participantii vor canta live, fiind acompaniati de negativele trimise pentru participare.Nu ne asumam raspunderea asupra continutului datelor furnizate de catre dvs. in fisa de inscriere, cat si asupra calitatii negativelor pe care le trimiteti.
Profesorii
indrumatori sunt rugati sa ne transmita datele de contact, pentru a incepe
parteneriatul propus de noi, dar si pentru a le acorda diplome de excelenta in
pregatirea copiilor!
Anca Dionisie – Director
festival
Walter Dionisie – Director de scena
Walter Dionisie – Director de scena
Global Master Fest –
ediţia I 2015
Formular de înscriere
Numele: ----------------------------------------------------
Prenumele:
-------------------------------------------------
Adresa de
domiciliu: .........................................................
Telefon,
adresa de email: ....................................
Grupa de
varstă: .............................................
Data naşterii
: ----------------------------------------------
Localitatea:
-------------------------------------------------
Profesor îndrumator:
..........................................
Am luat
cunoştinţă şi sunt de acord cu termenii regulamentului şi doresc să mă înscriu
la:
Interpretare lb. română ...cu piesa...................
Interpretare lb. străină ... cu piesa........................
Duet
- ... cu
piesa.............................................
Beatles
Tribute ... cu
piesa................................
Etno-Pop ... cu piesa...................................
Etno-Pop ... cu piesa...................................
Poezie ... cu piesa..................................
„...evitand persoanele si organizatiile care nu prezinta continut si interes cultural, care nu urmaresc decat profituri materiale, obtinute pe seama naivitatii copiilor.”
RăspundețiȘtergereCu aceste uriașe taxe de participare, noi, părinții, credem în totalul dumneavoastră dezinteres material!!!
Anonim esti, anonim vei ramane.
ȘtergereNu faci parte din categoria "noi parintii", iar daca esti parinte, deplang de pe acum felul in care iti educi copilul.
Fara coloana vertebrala, fara nume, fara sa-ti asumi vreo responsabilitate,
Nu stii decat sa-i manipulezi pe altii si o faci prost, ca orice "jmecher".
Rusine pentru tine si pentru parintii tai care ti-au dat o asemenea educatie.
Cel mai mult te doare succesul nostru, bazat pe sinceritate, deschidere, ajutorare, voluntariat, valoare si profesionalism.Te doare ca noi nu suntem anonimi, avem realizari serioase, confirmate de oameni valorosi.
Evident, altceva n-ai gasit, fiind incapabil sa judeci altfel, decat sa te legi de banii din taxe, ti-e frica...
Noi impunem un model curat, legal si valoros, iar voi trebuie sa va aliniati, mai anonimilor, care ati dat faliment dupa faliment in orice ati facut, de buni ce sunteti si ati gasit acum o sursa de venit din exploatarea la maxim a parintilor acestor copii pe care ii umiliti cu aranjamentele voastre hidoase.
Ii rog pe cei care care citesc aceste randuri sa urmareasca activitatea noastra, dupa care, sa compare cu orice alte activitati ale celor care organizeaza festivaluri pe banii vostri...
https://www.facebook.com/pages/Global-Association-for-Human-Recovery/213329692073745
Walter Dionisie
www.walterdionisie.com
Anonimule, adica "fara nume", tu nu esti "noi parintii", tu esti unul dintrei cei infricosati pentru ca noi spunem lucrurilor pe nume, suntem corecti, NU AVEM SPONSORI, adica banii din taxe ii folosim integral pentru acoperirea cheltuielilor, asiguram GRATUIT asistenta, ceea ce NIMENI nu mai face, asiguram imprimari in studio GRATIS.
RăspundețiȘtergereNu meriti un raspuns, pentru ca, evident, nu ai identitate, dar nici nu-ti dai seama ce bine ne-ai facut cu acest comentariu si stii de ce, pentru ca parintii stiu prea bine ce taxe platesc peste tot si in final sunt si batjocoriti si cu...banii luati.
Anonimule, esti dintre cei care strang taxele pe nume personal, nu pe SRL sau ONG, nu?
Toata activitatea noastra este conforma cu statutul nostru si contabilizata regulat.
In permanenta, dar in permanenta, am fost singurii care au sponsorizat integral prezenta multor copii in festivalurile noastre, atunci cand ne-a fost semnalata situatia lor materiala.O vom face in continuare, cu subiect si predicat, anonimule infricosat.
Walter Dionisie
Pentru inscriere ,concurentul trebuie sa trimita si un pozitiv sau doar negativul piesei?
RăspundețiȘtergere