Festivaluri concurs muzica 2020


vineri, 24 martie 2017

Regulament - Festivalul " FLOARE DE APRIL" , 29 aprilie 2017 , Tecuci

                                          29 aprilie 2017 ,Tecuci
INIȚIATOR – Casa de Cultură Tecuci cu sprijinul U. A. T. Municipiului Tecuci


SCOPUL PROIECTULUI: descoperirea  unor noi talente in domeniul interpretării muzicale, cu precădere a muzicii ușoare românești.
Festivalul – concurs se adresează atât copiilor cât și tinerilor soliști vocali, din  Case de Cultură, școli populare de artă, cămine culturale, licee de artă, cluburi ale copiilor și altele.
Festivalul se desfasoară anual în Municipiul Tecuci, pe scena Sălii de Spectacole  „ION PETROVICI”  și este structurat pe 5 categorii de vârstă:
  1. Interpreți având vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani.
  2. Interpreți având vârsta cuprinsă între 10 și 12 ani.
  3. Interpreți având vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani.
  4. Interpreți având vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.
  5. Categoria „seniori’’ interpreți în vârstă de peste 19 ani.
Concurenții de la secțiunea 1, 2 și 3 vor prezenta în concurs o singură melodie, iar cei de la categoriile 4, 5 și 6 vor prezenta în concurs două melodii, dintre care obligatoriu una va fi din muzica ușoară românească.
Acompaniamentul concurenților se face cu negative de bună calitate înscrise pe CD sau stick în format mp3.
În vederea preselecției fiecare concurent va trimite câte un CD cu pozitivele și negativele pieselor din concurs până pe data de 20. 04. 2017 prin poștă pe adresa: Casa de Cultură a Municipiului Tecuci, str.                1 Decembrie 1918, nr. 62, județul Galati,  cod 805300, sau pe adresa de email festivaltecuci@yahoo. ro, fișa de înscriere, o fotografie artistică  în format .jpg, copie certificat de naștere.
Concurentul prin tutorele său, se obligă să accepte termenii și condițiile regulamentului, dar și răspunderea pentru acordul compozitorilor, textierilor piesei de interpretare în concurs!
Preselecția va avea loc în data de 21. 04. 2017 iar rezultatele vor fi afișate în aceeași zi pe site-ul www. culturatecuci. ro.
Recomandăm profesorilor ca melodiile propuse sa fie corelate vârstei concurentului și ca grad de dificultate.
Concurenții admiși sunt rugați să se prezinte la Casa de Cultură Tecuci, în ziua de 29. 04. 2017 la ora 10-00 pentru stabilirea detaliilor organizatorice și verificarea CD-urilor de concurs.
Taxa de înscriere este de 60 lei și se poate achita la casieria  instituției  sau în contul: RO46TREZ30721G 365000XXXX deschis la Trezoreria Tecuci.
Premii:
– Marele Premiu al Festivalului „FLOARE DE APRIL” pentru cea mai bună interpretare a unei melodii românești.
– Trofeul categoriei de vârstă
– Premiile I, II, II
– Mențiuni
– Premiul Primăriei Municipiului Tecuci
– Premii speciale
Juriul are in vedere: precizia intonației, timbrul, emisie, dicție, claritatea, frazarea, simțul ritmic, stilul interpretari, ținuta șcenică.
Deciziile  juriului nu pot fi contestate sau anulate.
Juriul va fi alcătuit din compozitori, reprezentanți ai organizatorilor, artisti consacrați.
Radio Iași va transmite online desfășurarea Festivalului Național de interpretare a muzicii ușoare „FLOARE DE APRIL”.
Relatii suplimentare se pot obține la sediul Casei de Cultură Tecuci, str. 1 Decembrie 1918, nr. 62 sau la telefoanele: 0236820449 / 0768965550.
Parteneri media: Radio Tecuci, Radio Iași.

FESTIVALUL NAȚIONAl DE INTERPRETARE MUZICĂ UŞOARĂ „FLOARE DE APRIL” ediţia a XXIV-a, 
29 APRILIE 2017 
FIŞĂ DE ÎNSCRIERE 
Numele şi prenumele _____________________________ , vârsta ____
Domiciliul (adresa) Localitatea ____________________________, 
Judeţul ________ , Str. ________________ nr._____, bl._____, ap.___
Telefon __________________ , email ________________________ 
Instituţia pe care o reprezintă_______________________________
Profesorul îndrumător _____________________________________
Categoria de vârstă _________________________________ 
 REPERTORIUL _______________________________________
COMPOZITOR___________________________________________ TEXTIER _______________________________________________ COMPOZITOR ___________________________________________ TEXTIER _______________________________________________ 
DATE PRIVIND PARTICIPAREA LA ALTE CONCURSURI, 
DISTINCŢII OBŢINUTE: _______________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
______________________________________________________ _______________________________________________________
 Semnătura, ____________________

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu