FESTIVALUL INTERNATIONAL DE MUZICA USOARA PENTRU
COPII ŞI TINERET
“MIHAELA RUNCEANU – PENTRU VOI
MUGURI NOI”
ediţia a- VI-a,
23-25 iunie 2017
BUZĂU
Capitolul I.
Dispozitii generale.
Art. 1.
Festivalul internaţional de muzică uşoară pentru copii şi tineret “MIHAELA RUNCEANU – PENTRU
VOI MUGURI NOI” este o
manifestare artistică organizată de “ ASOCIAŢIA PENTRU TINERET BUZĂU
2010” având în vedere participarea unui segment de populaţie ce se înscrie
în contextul educaţiei pentru artă şi preţuirea ei .
Festivalul se va desfăşura în acest an, la aceasta a - VI-a ediţie, sub
genericul " CÂNT
DE CÂND AM ÎNCEPUT SĂ VORBESC"
Art. 2. Scopul acestei manifestări
artistice cu caracter competitiv îl constitue promovarea artei
interpretative muzicale şi creaţiei la un nivel ridicat calitativ, descoperirea talentelor
in rândul copiilor şi tineretului, pentru realizarea educaţiei lor moral
- estetice, dezvoltarea imaginaţiei, a bunului gust, a respectului pentru
valorile acestui gen de artă, eliminarea compromisurilor, imitaţiilor şi
mediocrităţii. Se va urmări, deasemeni, dezvoltarea la copii şi
tineri a spiritului de corectitudine, competiţie, prietenie şi fair-play în
contextul întrecerilor între valori si a participarii copiilor si tinerilor cu dizabilităţi, a copiilor din străinătate şi
din ţară.
Evidenţierea la tinerii interpreţi, mai ales la cei cu vârsta cuprinsă
între 15- 25 ani şi mai mari, a educaţiei muzicale, a talentului de care
dispun, într-un cadru organizat de concursuri muzicale destinate lor, dar şi a
muncii didactice pe care o depun îndrumătorii acestor tineri.
Continuarea dorinţei marii noastre artiste de a promova şi de a şlefui
talentul muzical al noilor generaţii.
Art. 3. Festivalul Internaţional “MIHAELA RUNCEANU – PENTRU VOI MUGURI NOI”
este o manifestare culturală care se desfăşoară anual şi se organizează
pe următoarele etape :
- Faza de preselecţie-gratuit– perioada 15
februarie-30 aprilie 2017
- Faza finală – Festivalul-
concurs – perioada 18 mai - 20 iunie
2017, inscrieri pentru faza finala / 23-25 iunie 2017, desfasurarea
concursului, pe cele două secţiuni, copii cu vârste cuprinse între (5)
6-14 ani şi tineri cu vârste cuprinse între 15 - 25 ani , eveniment ce va avea
loc în municipiul Buzău.
Capitolul II.
Condiţii de participare.
Art. 4. La acest festival de muzică
uşoară, pot participa copii şi tineri interpreţi, din ţară şi din străinătate, individual, dar şi grupuri de 2-5 membri
pentru secţiunea SHOW,
ai căror îndrumători şi părinţi consideră că au talent în arta
interpretativă muzicală şi sunt pregătiţi să participe la acest gen de concurs.
Art. 5. Participanţii vor prezenta pentru preselecţie
două melodii: o melodie din repertoriul românesc
şi a doua melodie din repertoriul internaţional, muzică pentru copii (secţiunea copii), prelucrări folclorice,
În vederea
înscrierii pentru premiul
"MIHAELA RUNCEANU", recomandăm (nu obligatoriu) melodii din repertoriul
Mihaelei Runceanu, cântate în limba română sau într-o limbă străină. Inscrierea
pentru participarea la acest premiu va fi specificata in fisa de inscriere
pentru finala.
5.1.
Concursul de interpretare individuală se va desfăşura pe următoarele categorii
de vârstă:
- Categoria copii : 4-6 ani, 6-8 ani, 9-11 ani, 12-14 ani;
- Categoria tineri: 15-17 ani, 18-25 ani.
5.2. Concurs
interpretare SHOW: o singură categorie, unde participanţii vor interpreta un
colaj sau melodii adecvate genului.
Art. 6. Înscrierile la acest
festival se fac în etapa de :
-
PRESELECŢIE – în perioada 15
februarie- 30 aprilie 2017, pe baza următoarelor materiale:
a.
Interpreţii individuali:
- fişa de înscriere pentru preselecţie;
- certificat de naştere
- două pozitive ale
melodiilor pe care doresc să le interpreteze, în format MP3.
Important!
Cei care la data
preselecţiei nu au pozitive înregistrate pot să trimită un link youtube cu melodii postate recent.
b. Pentru secţiunea SHOW:
- Fişa de înscriere pentru preselecţie;
- Pozitivul melodiei sau colajului propus în format MP3; piesele
nu pot depăţi 6 minute,
* Fiecare concurent individual sau grup, va
trimite CV-ul fiind necesar în fişa ce va fi expusă pe site în momentul
afişării rezultatelor PRESELECŢIEI.
*Concurenţii individuali pot participa şi la categoria SHOW!
Important!
Cei care nu au pozitive înregistrate recent, pot trimite si
link-uri you tube cu piesele respective.
Preselecţia
şi rezultatele preselecţiei se vor desfăşura in perioada 1-14 mai 2017.
FAZA FINALĂ –
in perioada 15 mai -20 iunie 2017, inscriere pentru concurs. Concurentii
care au promovat în faza finală vor interpreta:
v
pentru categoria copii,
individual (4-6 ani, 6-8 ani, 9-11 ani, 12–14 ani) şi secţiunea SHOW, o piesă selecţionată de către juriul de
specialitate din cele trimise pentru preselecţie, în limba română sau o limbă
străină.
v
pentru categoria tineri (15-17 ani si 18
-25 ani) două piese ,din care una
obligatoriu din repertoriul romanesc. Pentru aceasta categorie sunt numai 15 locuri. Este foarte
importanta inregistrarea pozitivelor transmise pentru preselectie, deoarece la
fiecare grupa de varsta este un numar limitat de locuri
Înscrierile pentru faza finală se fac pe
baza următoarelor materiale:
·
Fişă de înscriere în festival,
·
2 fotografii in format jpg,
·
Negativele in format wav, a melodiilor aprobate de juriu de
preselecţie pentru concurs; durata maxima 3, 30 minute fiecare
melodie, pentru individual şi 6 minute pentru show. Se admit şi excepţii ca durată.
·
Acordul compozitorului, sau declaratie pe propria raspundere a
tutorelui pentru melodiile prezentate în concurs.
·
Chitanta cu plata inscrierii pentru finala in valoare de 150 lei/participant individual, 60 lei /membru grup. Plata se va face
in contul RO87RNCB0318031070000001.
* Pentru finală fiecare
grupă de vârstă va cuprinde 10 concurenţi la individual, iar secţiunea grupuri
mici (2-5 membri) va cuprinde 10 formaţii.
Toate materialele vor fi trimise
pe e- mail şi sunt nereturnabile.
ADRESA POŞTALĂ: ASOCIAŢIA PENTRU
TINERET BUZĂU 2010, STRADA UNIRII NR.1 BUZĂU, JUDEŢUL BUZĂU
Ø Perioada de înscriere pentru
preselecţie este 15 februarie –30 aprilie 2017.
Preselecţia, ca jurizare, va avea loc în perioada 1-14 mai
2017. Rezultatele vor fi afişate până în începând cu 16 - 17 mai 2017. Subliniem importanta calitatii
inregistrarilor pentru preselectie.
Ø Perioada de înscriere pentru
finală : 18 mai – 20 iunie 2017
După această dată nu se mai
primesc materiale, concurenţii calificaţi care nu şi-au completat dosarele de
înscriere sunt descalificaţii, iar în concurs vor intra urmatorii concurenţi în
ordinea mediilor.
Ø Concursul final se va desfasura in perioada 23-25 iunie 2017
* Ordinea intrării în concurs va
fi stabilită prin tragere la sorţi, sau de către comisia organizatorică.
Capitolul III.
Programul festivalului.
Art. 7. Festivalul se va desfăşura în perioada 23-25 iunie 2017 pe parcursul a trei zile,
după un program bine stabilit de organizatori.
- În zilele de 23-24 iunie 2017 se
va desfăşura concursul de
interpretare;
- Gala de premiere şi
recitaluri – 25
iunie 2017.
- Pentru concurenţii din ţară şi din străinătate, care sosesc în Buzău cu o zi
înainte de începerea festivalului şi care solicită cazare, se asigură cazare şi
masă în condiţiile ce se vor afişa pe site-ul festivalului cu o lună înainte de
concurs (incepand cu data de 15 mai 2017).
- Programul festivalului va fi afişat şi va include alături de etapele
de repetiţie şi concurs, excursii, carnaval cu momente
distractive, concursul de miss şi mister, conferinţă de presă, spectacole conexe,
la care vor participa toţi concurenţii ce se anunţă din timp pentru a putea fi
incluşi în program, formaţii artistice din judeţul şi municipiul Buzău, copii
de la GPP nr.4 – Buzău, elevi ai Liceului de artă din Buzău, dar şi din ţară şi
străinătate, întreceri sportive, expoziţii de pictură cu concurs.
Art. 8. Din juriul festivalului vor face parte personalităţi marcante ale
culturii şi muzicii din România şi din străinătate, compozitori
textieri şi interpreţi, foşti colaboratori şi prieteni ai Mihaelei Runceanu,
reprezentanţi ai partenerilor.
Criteriile de selecţie şi jurizare sunt:
a. Melodia să corespundă particularităţilor de vârstă şi
temperamentale (compoziţie orchestrală şi text), să exprime preocupările şi
aspiraţiile copiilor şi tinerilor. Profesorii coordonatori care nu ţin cont de
acest punct punct din regulament vor suporta consecinţele care se răsfrâng de
fapt în evaluarea concurenţilor.
b. Evoluţia să fie
plăcută, fără emoţie şi disconfort, să conţină elemente originale şi să încânte
publicul.
c. Participantul
să dea dovadă de : claritate
timbrală, intonaţie, amplitudine vocală, dicţie şi emisie vocală foarte bune.
d. Să
aibă un stil interpretativ specific vârstei privind expresivitatea melodiei şi
conţinutul textului, dând dovadă de valoare interpretativă şi performanţe
vocale.
e. Să aibă
costumaţie adecvată cântecului şi vârstei.
f. Se
va depuncta vulgaritatea şi imitaţia.
g. Juriul poate
admite în concurs coregrafii şi trupe proprii de dansatori, jurizarea în acest
caz se va face pentru tot momentul în ansamblu asumat de concurent.
h. Deciziile juriului sunt irevocabile şi incontestabile
Art. 9. Participarea în jurii este
remunerată prin convenţii civile, cuantumul fiind stabilit de
organizatori în funcţie de etapa şi bugetul fiecărei ediţii.
Capitolul
IV.
Premii si
diplome.
Art.10.
Pentru
participanţii la fiecare
secţiune de concurs se
institute următoarele premii:
- Pentru individual : trofeul grupei, premiul 1, 2, 3 şi 2 menţiuni la fiecare
grupă de vârstă
- Pentru secţiune SHOW : trofeul, premiul 1, 2, 3 şi 2 menţiuni.
- Se acordă "Trofeul
festivalului" pentru fiecare
secţiune, câte unul de fiecare secţiune: copii şi tineret, concurenţilor care au obţinut cea mai
mare medie din concurs, în cadrul fiecărei secţiuni.
- Premiul “Mihaela
Runceanu” pentru cea mai
buna interpretare a unei piese muzicale din repertoriul Mihaelei Runceanu, pentru
toate secţiunile, indiferent de secţiunea şi categoria de vârstă, cu
mentiunea ca participantii pentru acest premiu sunt
primiti de la categoria de varsta 12-14 ani si in continuare 15-17 ani , 18-25
ani.
- Premiul de
popularitate - se va acorda concurentului notat de juriul de
specialitate cu nota cea mai mare:
- Premiul de debut ;
- Premiul pentru cel mai tânăr interpret;
În afara premiilor stabilite
în bani sau obiecte, se vor acorda în funcţie de posibilităţile financiare şi
alte recompense sub forma premiilor
speciale.
Capitolul V. Resurse umane, financiare,
administrative.
Art.
11. Întreaga organizare a festivalului se
desfăşoară sub directa supraveghere şi îndrumare a organizatorilor în baza
convenţiilor stabilite, unde sunt precizate aporturile fiecăruia.
Art. 12. Resursele financiare şi
materialele necesare festivalului provin din:
- contribuţii directe ale
instituţiilor partenere,
- sponsorizări pe bază de contracte,
constând în sume virate în contul festivalului sau diverse obiecte
(aparatură, îmbrăcăminte, materiale, produse alimentare, rechizite şcolare,
jucării, etc.) preluate pe bază de proces verbal de predare - primire
Art. 13. Organizarea preselecţiei precum şi acoperirea cheltuielilor
prilejuite de aceasta, se fac în colaborare cu principalele instituţii
organizatoare precum şi cu autorităţile locale.
Art. 14. Fiecare ediţie a Festivalului se bazează pe elaborarea unui plan
de venituri şi cheltuieli realizat până cel târziu la sfârşitul unui an
calendaristic aplicabil începînd cu primul trimestru al anului următor.
Informaţii suplimentare : zilnic între
orele 10-18 la secretariatul Festivalului şi pe site-ul festivalului: www.mugurinoi.ro
Telefoane de contact: Tel: 0238 718 510, 0238 434 404
Mobil: 0721 017 416 / 0787786902
Coordonator de proiect,
Prof. Dr. IOANA MIHALAŞCU
NUME
……………………………..
PRENUME………………………….
INSTITUTIA
DE UNDE VINE……………..
LOCALITATE/JUDET………………..
CNP……………………………
ADRESA
DE E-MAIL / NUMAR TELEFON DE
CONTACT……………….
PROFESOR/
COORDONATOR……………………..
MELODII
PROPUSE:
MELODIA
1
TITLU……………….
COMPOZITOR………………..
TEXTIER…………………
MELODIA
2
TITLU……………….
COMPOZITOR………………..
TEXTIER…………………
SCURTA
PREZENTARE A REZULTATELOR OBTINUTE ………………..
SEMNATURA
PARINTE/PROFESOR
COORDONATOR
FORMULAR DE ÎNSCRIERE
INTERPRETARE MUZICĂ POP – GRUPURI (2-5 MEMBRI)
NR.
CRT
|
NUME , PRENUME
|
VÂRSTA
|
CNP – CERTIFICAT NAŞTERE
|
LOCALITATEA DE UNDE VINE
(INSTITUŢIA)
|
ADRESA-
E-MAIL, TELEFON CONTACT
|
|
|||||
|
|||||
|
|||||
|
|||||
|
PROFESOR
COORDONATOR:...............................................
TITLUL PIESEI
(COLAJULUI) / COMPOZITOR- TEXTIER
1...................................................
2.................................................
O SCURTĂ DESCRIERE A
ACTIVITĂŢII GRUPULUI:
ACORD COMPOZITOR /PĂRINTE
DECLARAŢIE
SUBSEMNATUL ...............................................CI/BI
SERIA.................. NR.........................ELIBERAT DE
........................................ LA DATA DE
................................. DOMICILIAT ....................................................................................................................................
COMPOZITOR/CONCURENT/ PĂRINTE/ PROPRIETAR AL :
PIESA 1..............................................
PIESA 2....................................................
PREZENTATE LA FESTIVALUL NATIONAL DE MUZICĂ UŞOARĂ PENTRU
COPII ŞI
TINERET„ MIHAELA RUNCEANU- PENTRU
VOI MUGURI NOI” BUZĂU 2017 , EDIŢIA a VI-a , DE CONCURENTUL
.................................................
GRUPUL .......................................................
DIN
LOCALITATEA....................................................
DECLAR CĂ SUNT DE ACORD CU CESIONAREA DREPTURILOR CE DERIVĂ DIN
PRESTAŢIILE ARTISTICE ŞI ÎNREGISTRĂRILE AUDIO ŞI VIDEO ALE TUTUROR MANIFESTAŢIILOR
PRILEJUITE DE FESTIVAL.
SEMNATURA,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu