Festivaluri concurs muzica 2020


joi, 11 aprilie 2013

Regulament Festival “BUCHAREST TOP MUSIC Jr.” , 8 iunie 2013 , Bucureşti

 



 FESTIVALUL NAŢIONAL DE MUZICĂ 
pentru Copii şi Adolescenţi
BUCHAREST TOP MUSIC Jr.” – Ediţia I
8 Iunie 2013, CENTRUL NAŢIONAL DE ARTĂ TINERIMEA ROMÂNĂ, Bucureşti





 

REGULAMENT


CAPITOLUL I. GENERALITĂŢI
Art.1. Festivalul Naţional de Muzică pentru copii şi adolescenţi „BUCHAREST TOP MUSIC Jr.” este organizat de Asociaţia „Rainbow Music” şi ARCUB Bucureşti în parteneriat cu Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.
Art.2. Scopul şi obiectivele festivalului sunt descoperirea, ierarhizarea şi promovarea prin mijloace media a valorilor autentice de pretutindeni din ţară, îmbunătăţirea continuă a performanţelor, dezvoltarea spiritului competitiv bazat pe o reală dezvoltare a aptitudinilor şi competenţelor proprii, crearea unui “eşalon” junior pentru viitorii interpreţi de pe scena muzicală a lumii, conştientizarea lor că orice muncă susţinută poate avea rezultate – toate acestea ducând la buna dezvoltare educaţională a copiilor şi adolescenţilor şi implicit a societăţii româneşti.

CAPITOLUL II. STRUCTURA FESTIVALULUI
Art.3. Festivalul Naţional de Muzică pentru copii şi adolescenţi „BUCHAREST TOP MUSIC Jr.” este un concurs de interpretare muzică uşoară şi se desfăşoară pe patru grupe astfel:
3.1. Grupa de vârstă 4 – 6 ani
3.2. Grupa de vârstă 7 – 9 ani
3.3. Grupa de vârstă 10 – 12 ani
3.4. Grupa de vârstă 13 – 15 ani
Art.4. Festivalul se desfăşoară pe parcursul a trei ediţii de sine stătătoare urmate de „Gala Bucharest Top Music Jr.” astfel:
  Ediţia I – 8 iunie 2013;
  Ediţia II – 7 septembrie 2013;
  Ediţia III – 14 decembrie 2013;
  „Gala Bucharest Top Music Jr.” - 15 decembrie 2013.
Programul detaliat de desfăşurare a tuturor ediţiilor va fi afişat în timp util pe www.rainbowmusic.ro.
Art.5. În cadrul fiecărei ediţii vor rămâne în concurs în urma preselecţiilor un număr de maxim 15 concurenţi pentru fiecare grupă de vârstă ce vor fi stabiliţi de un juriu de specialitate. Vor fi acordate pentru pentru fiecare grupă de vârstă următoarele premii: Trofeu, Premiile 1, 2 şi 3, Menţiuni şi Premii speciale.
Art.6. Câştigătorii fiecărei grupe de vârstă (Trofeu, Premiile 1, 2 şi 3) a celor trei ediţii se vor califica pentru marea finală „Gala Bucharest Top Music Jr.” din 15 Decembrie 2013 în cadrul căreia se va acorda Marele Trofeu „THE SINGER” în valoare de 1.000 Euro.

CAPITOLUL III. CONDIŢII DE PARTICIPARE ŞI STRUCTURA FESTIVALULUI
III.1. PRESELECŢIA
Art.7. Până pe data de 15 Mai 2013 concurenţii care doresc să participe vor trimite pe una din adresele de e-mail topmusicjunior@gmail.com, btopmusic@gmail.com sau dan.dimitriu@yahoo.com următoarele documente:
1. Formular de înscriere.
2. Copie după certificatul de naştere.
3. Minim 1 piesă – pozitiv format mp3. Piesa poate fi din repertoriul naţional sau internaţional indiferent de gen. În cazul în care înregistrarea este mai veche, vă rugăm precizaţi acest lucru.
4. O fotografie reprezentativă format jpg
5. Copie după taxa de preselecţie în valoare de 50 RON ce se va achita în contul :
Cod IBAN RO15BRDE445SV76837434450 deschis la Banca BRD-GSG Agenţia Ştefan cel Mare, pe numele Asociaţia “AGENŢIA INTERNAŢIONALĂ RAINBOW MUSIC”, CIF 21184275
Taxa de preselecţie este nerambursabilă.
Neparticiparea la preselecţie atrage după sine neparticiparea la concurs.
Art.8. Juriul preselecţiei este alcătuit exclusiv din specialişti. Deciziile juriului sunt irevocabile şi nu pot fi contestate.
Art.9. În urma preselecţiei vor rămâne în concurs un număr de maxim 15 concurenţi pentru fiecare grupă stabiliţi de juriul de specialitate.
Rezultatele preselecţiilor vor fi afişate pe www.rainbowmusic.ro până la data de 17 Mai 2013.

III.2. FINALA
Art.10. Până la data de 26 mai 2013 toţi concurenţii admişi în finală vor trimite negativul piesei cu care vor concura, titlul şi autorii pe una din adresele de e-mail topmusicjunior@gmail.com, btopmusic@gmail.com sau dan.dimitriu@yahoo.com. Piesele pot fi din repertoriul naţional sau internaţional. Negativele pot conţine backing vocal dar realizat pe o linie melodică diferită de cea interpretată de concurent (mai ales la refrene). Nu se admite nici o formă de întârziere, nerespectarea datei de trimitere a materialelor va duce la descalificarea concurentului din concurs şi promovarea următorului concurent clasificat în ordinea valorică.
Art.11. Taxa de participare la concurs este de 100 Ron, se va achita în ziua concursului şi este neramburabilă.
Art.12. Concursul se va desfăşura în ziua de sâmbătă 8 Iunie 2013 la Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română (Str.Gutenberg nr.19, sector 5 Bucureşti) astfel:
Orele 09.00 Tragerea la sorţi pentru intrarea în concurs
Orele 10.00-13.00 Repetiţii concurenţi
Orele 13.30-18.00 Concurs
Orele 18.30 Festivitatea de premiere
Art.13. Juriul va fi alcătuit exclusiv din specialişti. Criteriile de jurizare sunt:
  1. Calităti vocale şi interpretative (intonaţie, frazare muzicală, claritate timbrală, amplitudine vocală, corectitudine lingvistică stil interpretativ)
  2. Expresivitate şi mişcare scenică
  3. Adecvarea melodiei, text/vârstă
  4. Ţinută adecvată piesei
Deciziile juriului sunt irevocabile şi nu pot fi contestate.
Art.14. Pentru fiecare grupă se vor acorda Trofeu, Premiile 1, 2 şi 3, Menţiuni şi Premii speciale.

CAPITOLUL IV. OBLIGAŢIILE PARTICIPANŢILOR
Art.15. Obligaţiile participanţilor sunt următoarele:
- Să respecte clauzele regulamentului festivalului;
- Pe toată durata participării în concurs concurenţilor / părinţilor/ profesorilor le este interzis să contacteze membrii juriului;
- Să nu deterioreze bunurile din sala de spectacol şi să păstreze curăţenia;
- Să păstreze liniştea pe tot parcursul concursului;
- Orice abatere de la oricare dintre aceste obligaţii duce automat la eliminarea din concurs, fără drept de apel.

CAPITOLUL V. OBLIGAŢIILE ORGANIZATORILOR
Art.16. Obligaţiile organizatorilor sunt următoarele:
- Organizează, pune la dispoziţie sala de spectacole, spaţiile de repetiţie necesare, li se asigură logistica necesară bunei desfăşurări a momentului lor în concurs;
- Asigură buna desfăşurare a preselecţiei şi imparţialitatea acesteia;
- Asigura corectitudinea centralizarii notelor pentru clasamentele finale;
- Să nu folosească materialele trimise de concurenţi decât în scopul desfăşurării festivalului.
- Asigură fondurile necesare premiilor acordate – premiile pot fi în bani sau produse în funcţie de buget.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a aduce modificări prezentului regulament, informând participanţii în timp util.

CAPITOLUL VI. RESURSE UMANE, FINANCIARE, ADMINISTRATIVE
Art.17. Organizarea festivalului se face de către Asociaţia “Rainbow Music” şi ARCUB Bucureşti
Art.18. Resursele financiare şi materiale necesare festivalului provin din:
  -contribuţii directe ale instituţiilor partenere;
  -sponzorizări pe bază de contracte;
  -taxele de participare ale concurenţilor.
Art. 19. La sfârşitul fiecărei ediţii a Festivalului se efectuează un plan de venituri şi cheltuieli realizat de un expert contabil.

CAPITOLUL VII. DISPOZIŢII FINALE
Art.20. Prezentul regulament a fost discutat şi aprobat de către organizatorii festivalului.

Informaţii suplimentare:
Director Festival: Dan Dimitriu
Telefoane: 0744534567; 0745574567; 0729879791; 0729879687; 0765777244
E-mail: dan.dimitriu@yahoo.com; topmusicjunior@gmail.com; btopmusic@gmail.com



FESTIVALUL NAŢIONAL DE MUZICĂ pentru Copii şi Adolescenţi
BUCHAREST TOP MUSIC Jr.” – Ediţia I – 8 Iunie 2013
Etapa de Preselecţie

FORMULAR DE INSCRIERE

Numele şi prenumele concurentului
Data şi locul naşterii CNP
Adresa completă

Telefon părinte E-mail
Şcoala Locul de pregătire
Profesor

Repertoriul pentru preselecţie* (titlul piesei, compozitor, textier):


* Pozitivul va fi trimis până la data de 15 Mai 2013 pe una din adresele de e-mail:


Repertoriul pentru concurs** (titlul piesei, compozitor, textier):


** Negativul va fi trimis numai dacă a fost admis în urma preselecţiei până la data de 26 Mai 2013 pe una din adresele de e-mail: topmusicjunior@gmail.com, btopmusic@gmail.com sau dan.dimitriu@yahoo.com

O scurtă descriere a activităţii (palmares / spectacole etc):






Data,                                                                                         Semnătura părinte (tutore),