Festival
- concurs interjudeţean
al
Ansamblurilor Folclorice Tradiţionale
Pe plaiul Tojanului
Paltin,
judeţul Vrancea, ediţia a LII-a, 28 iulie
2019, ora 12.00
Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul
Cultural Vrancea, Primăria Paltin, Consiliul Local Paltin şi Obştea
Paltin organizează în data de 28 iulie 2019, ora 12.00,
Festivalul-Concurs al Ansamblurilor Folclorice Tradiţionale Pe
Plaiul Tojanului.
Manifestare
cu caracter interjudeţean, festivalul îşi propune ca principal
obiectiv, cunoaşterea, promovarea şi valorificarea tezaurului
etnofolcloric autentic vrâncean şi introducerea acestuia în
circuitul naţional al creaţiilor artistice ale genului.
La acest festival - concurs sunt invitate să participe,
în afara ansamblurilor vrâncene, ansambluri folclorice din zonele
şi subzonele dumneavoastră etnofoclorice. Participanţii trebuie să
reprezinte specificul etnofolcloric al zonelor, localităţilor din
care provin, la o cotă cât mai înaltă din punct de vedere al
originalităţii şi formei artistice a repertoriului prezentat.
Ansamblul, ca formă de organizare artistică,
trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele:
a. interpreţi vocali şi
instrumentişti (cu instrumente tradiţionale);
b. dansuri populare;
c. grupuri instrumentale,
tarafuri;
d. grupuri vocale;
e. obiceiuri tradiţionale;
f. repertoriul prezentat trebuie
să cuprindă creaţii autentice, obiceiuri, cântece şi dansuri din
zonele etnofolclorice reprezentate;
g. acompaniamentul va fi asigurat de
taraful tradiţional al fiecărui ansamblu folcloric prezent în
concurs;
h. timpul maxim al evoluţiei
artistice pentru fiecare ansamblu este de maxim 25 minute, depăşirea
timpului fiind eliminatorie.
Înscrierea în concurs:
se face completând Fişa de participare
( anexată la prezentul Regulament)
şi Consimţământul de date personale, conform
vârstei, care vor fi trimise la Centrul Cultural
Vrancea, str. Mitropolit Varlaam, nr. 48 bis, Focşani, jud. Vrancea
sau prin e-mail pe adresa centrulculturalvrancea@gmail.com
până la data de
20 iulie 2019.
Informaţii suplimentare se pot obţine la telefonul
0237/210213.
Juriul festivalului va fi
alcătuit din personalităţi ale vieţii culturale naţionale:
- Preşedinte - Valentin
Marin, manager la Radio
România Antena Satelor;
- Membru -
Ileana Vieru, realizator de emisiuni la Radio
România Antena
Satelor;
- Membru – Lorena Oltean, redactor muzical
Radiodifuziunea Română, cântăreaţă.
Se vor acorda următoarele premii conform
secţiunilor enunţate mai jos:
SECŢIUNEA 10-18 ANI SECŢIUNEA PESTE 18 ANI
Premiul I 1000 lei Premiul I 2000 lei
Premiul II 800 lei Premiul II 1500 lei
Premiul III 700 lei Premiul
III 1000 lei
Menţiune 400 lei Menţiune 500 lei
Premiile vor fi atribuite în funcţie de numărul şi
valoarea artistică a criteriilor îndeplinite şi punctate, pentru
fiecare ansamblu înscris în concurs.
Transportul ansamblurilor
participante va fi asigurat de către instituţiile sau comunităţile
reprezentate.
Ansamblurile înscrise în concurs vor suporta
cheltuielile proprii de transport, Primăria Paltin oferindu-le
pachete de hrană în ziua participării la festival.
Manager, Şef de secţie,
Prof. dr. Liviu Nedelcu Laurenţiu Boştiog
Instructor al ansamblului:_____________________________________________________________
FIŞA
DE PARTICIPARE
Festival - Concurs Interjudeţean
al
Ansamblurilor Folclorice Tradiţionale
Pe plaiul Tojanului
Paltin,
Vrancea, ediţia a LII-a, 28 iulie 2019, ora 12.00
Ansamblul:_________________________________________________________________
Localitatea,
judeţul:
___________________________________________________________
* Componentele
ansamblului cf. Regulamentului :
- solişti vocali şi (sau) instrumentişti (cu
instrumente tradiţionale);
- dansuri populare;
- grupuri vocale;
- grupuri instrumentale;
- obicei tradiţional.
Secţiunea
de vârstă (12-18 ani sau
peste 18 ani) la care vă înscrieţi:
_________________________________________
Nr. total de membri
ai ansamblului
__________________________________________________
Instructor al ansamblului:_____________________________________________________________
Programul pentru
concurs:
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Premii obţinute:
______________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Instituţia
pe care o
reprezintă:___________________________________________________
Întocmit_________________________Telefon______________________
Obligatoriu!
-
copie C.I. a reprezentantului legal al ansamblului participant;
-
tabel cu CNP-uri pentru toţi participanţii ansamblului, cu
semnăturile acestora, ştampilat.
DECLARAŢIE
DE CONSIMŢĂMÂNT
PRIVIND
PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Subsemnatul/
Subsemnata_____________________________________, domiciliat/ă în
_____________, str.________________________ _,
nr. _____, bl. ______, ap. ____, judeţul _____________, identificat
cu C.I. seria _______, nr. _____________, CNP __________________
telefon de contact _____________________________, email
___________________________,
Declar prin
prezenta că sunt de acord cu participarea la Festivalul-Concurs
al Ansamblurilor Folclorice Tradiţionale Pe
Plaiul
Tojanului,
organizat de Centrul Cultural Vrancea, în data de 28 iulie 2019.
Totodata, imi
exprim in mod expres si neechivoc acordul privind prelucrarea
urmatoarelor date cu caracter personal, dar fara limitare: nume si
prenume, varsta, telefon, adresa e-mail, imagine, etc., denumite in
continuare ”Datele”, de catre Organizator (si orice succesor
legal al acesteia), precum si de catre un alt operator imputernicit
de Organizator, prin mijloace automatizate si/sau manuale, pe
intreaga durata necesara realizarii scopurilor Concursului. ”Datele”
vor fi utilizate în următoarele scopuri, dar fără limitare:
organizarea și desfășurarea Concursului și acordarea premiilor
căștigătorilor, utilizarea datelor cu caracter personal ale
câștigătorilor în scopuri promoționale și publicitare în
legătură cu selecția și anunțarea câștigătorilor,
transmiterea de comunicări cum ar fi invitatii de a participa la
concursuri, plata impozitelor și a contribuțiilor relevante și
raportarea către autoritățile publice competente, publicarea
numelui câștigătorilor și a premiilor acordate; soluționarea
oricăror plângeri în legătură cu organizarea și desfășurarea
Concursului și acordarea premiilor; activități de arhivare, dacă
sunt cerute de legislație, înscriere concurs, publicare pe pagina
web si pe pagina de facebook a organizatorului filmarea concursului
si a imaginilor din timpul concursului, etc.
Prin
comunicarea datelor cu caracter personal, câștigătorii Concursului
își exprima acordul expres și neechivoc ca datele lor cu caracter
personal să intre în baza de date a Organizatorului în vederea
oferirii premiilor.
Declar ca am
fost informat/informata cu privire la drepturile ce sunt recunoscute
prin Regulamentul General pentru Protecția Datelor nr. 679/2016,
inclusiv, dar fara limitare, la dreptul de acces si interventie,
dreptul de opozitie, dreptul de a nu fi supus unei decizii
individuale si dreptul de a se adresa justitiei, dreptul de a
solicita rectificarea datelor inexacte sau completarea datelor
incomplete, dreptul de a solicita ștergerea datelor cu caracter
personal și transmiterea informațiilor referitoare la solicitarea
de ștergere către alți operatori, dreptul de a solicita
restricționarea prelucrării datelor, dreptul de a primi datele
personale cu privire la persoana vizată într-un format structurat,
utilizat în mod obișnuit și mecanolizibil și de a solicita
transmiterea acestor date către un alt operator, dreptul de a se
opune prelucrării datelor cu intenția de a înceta prelucrarea,
dreptul de a retrage oricând un consimțământ dat în vederea
opririi unei prelucrări a datelor care se bazează pe consimțământ
(Retragerea nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza
consimțământului acordat înainte de retragere).
Prin
inscrierea și participarea la acest concurs declar ca am citit cu
atentie Regulamentul, inteleg si sunt de acord cu prevederile lui si
cu toate celelalte informatii de pe website-ul Organizatorului si de
desfasurare al concursului, precum declar ca inteleg si sunt de acord
cu faptul ca orice solicitare care vine in contradictie sau
contravine Regulamentului nu va fi luata in considerare. Necitirea cu
atentie a Regulamentului nu poate fi interpretata de mine ca fiind
lipsa de informatie, recomandari, reguli si conduite din partea
organizatorului, inteleg acest lucru si accept ca sunt direct
responsabil pentru eventualele neplaceri cauzate de necunoasterea
Regulamentului, inainte, in timpul si dupa Concurs.
Subsemnatul,
declar ca am citit si am inteles in totalitate aceasta declaratie,
prin urmare accept sa o semneze din propria vointa/initiativa.
Data:
Semnatura:
DECLARAŢIE
DE CONSIMŢĂMÂNT
PRIVIND
PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Subsemnatul/
Subsemnata_____________________________________, domiciliat/ă în
_____________, str.________________________ _,
nr. _____, bl. ______, ap. ____, judetul _____________, identificat
cu C.I. seria _______, nr. _____________, telefon de contact
_____________________________, email ___________________________, in
calitate de parinte/tutore al minorului
________________________________, CNP ________________________, care
are varsta de ____ ani impliniti,
Declar prin
prezenta că sunt de acord cu participarea copilului meu/minorului
aflat sub tutela mea la Festivalul-Concurs al Ansamblurilor
Folclorice Tradiţionale Pe
Plaiul
Tojanului,
organizat de Centrul Cultural Vrancea, în data de 28 iulie 2019.
Totodata, imi exprim in mod
expres si neechivoc acordul privind prelucrarea urmatoarelor date cu
caracter personal ale copilului meu/minorului aflat sub tutela mea,
dar fara limitare: nume si prenume, varsta, telefon, adresa e-mail,
imagine, etc., denumite in continuare ”Datele”, de catre
Organizator (si orice succesor legal al acesteia), precum si de catre
un alt operator imputernicit de Organizator, prin mijloace
automatizate si/sau manuale, pe intreaga durata necesara realizarii
scopurilor Concursului. ”Datele” vor fi utilizate în următoarele
scopuri, dar fără limitare: organizarea și desfășurarea
Concursului și acordarea premiilor căștigătorilor, utilizarea
datelor cu caracter personal ale câștigătorilor în scopuri
promoționale și publicitare în legătură cu selecția și
anunțarea câștigătorilor, transmiterea de comunicări cum ar fi
invitatii de a participa la concursuri, plata impozitelor și a
contribuțiilor relevante și raportarea către autoritățile
publice competente, publicarea numelui câștigătorilor și a
premiilor acordate; soluționarea oricăror plângeri în legătură
cu organizarea și desfășurarea Concursului și acordarea
premiilor; activități de arhivare, dacă sunt cerute de legislație,
înscriere concurs, publicare pe pagina web si pe pagina de facebook
a organizatorului filmarea concursului si a imaginilor din timpul
concursului, etc.
Prin comunicarea datelor cu
caracter personal, câștigătorii Concursului își exprima acordul
expres și neechivoc ca datele lor cu caracter personal să intre în
baza de date a Organizatorului în vederea oferirii premiilor.
Declar ca am fost
informat/informata cu privire la drepturile ce sunt recunoscute prin
Regulamentul General pentru Protecția Datelor nr. 679/2016,
inclusiv, dar fara limitare, la dreptul de acces si interventie,
dreptul de opozitie, dreptul de a nu fi supus unei decizii
individuale si dreptul de a se adresa justitiei, dreptul de a
solicita rectificarea datelor inexacte sau completarea datelor
incomplete, dreptul de a solicita ștergerea datelor cu caracter
personal și transmiterea informațiilor referitoare la solicitarea
de ștergere către alți operatori, dreptul de a solicita
restricționarea prelucrării datelor, dreptul de a primi datele
personale cu privire la persoana vizată într-un format structurat,
utilizat în mod obișnuit și mecanolizibil și de a solicita
transmiterea acestor date către un alt operator, dreptul de a se
opune prelucrării datelor cu intenția de a înceta prelucrarea,
dreptul de a retrage oricând un consimțământ dat în vederea
opririi unei prelucrări a datelor care se bazează pe consimțământ
(Retragerea nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza
consimțământului acordat înainte de retragere).
Prin
inscrierea și participarea la acest concurs declar ca am citit cu
atentie Regulamentul, inteleg si sunt de acord cu prevederile lui si
cu toate celelalte informatii de pe website-ul Organizatorului si de
desfasurare al concursului, precum declar ca inteleg si sunt de acord
cu faptul ca orice solicitare care vine in contradictie sau
contravine Regulamentului nu va fi luata in considerare. Necitirea cu
atentie a Regulamentului nu poate fi interpretata de mine ca fiind
lipsa de informatie, recomandari, reguli si conduite din partea
organizatorului, inteleg acest lucru si accept ca sunt direct
responsabil pentru eventualele neplaceri cauzate de necunoasterea
Regulamentului, inainte, in timpul si dupa Concurs.
Subsemnatul,
declar ca am citit si am inteles in totalitate aceasta declaratie,
prin urmare accept sa o semneze din propria vointa/initiativa.
Data: Semnatura:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu