Festivaluri concurs muzica 2020


miercuri, 3 aprilie 2019

Regulament - Festivalul "CUNUNA PETROLULUI" , 13-15 iunie 2019 , Moreni , jud. Dâmbovița

Festivalul - Concurs Naţional de Muzică Uşoară, Muzică Populară
Și Tradiții   

"CUNUNA PETROLULUI" 

 Ediţia a XI -a    
 13 – 15 iunie 2019

 Moreni  





  
Coordonator proiect: - Daniela Călineţ-Petre – Profesor Clubul Copiilor Moreni
Mobil: 0726249509,  e-mail: festivalcununapetrolului@yahoo.com
Organizator: Clubul Copiilor Moreni
                       Asociatia Culturala „Școala Art Canto Morena”
                       Cercul de  muzică Art  Canto Morena
Data: 13 - 15 Iunie 2019
Locaţia: Clubul Flacăra Moreni
Oraşul Moreni este cunoscut datorită bogaţiei lui în petrol, prima sondă din ţară fiind pusă în funcţiune pe aceste meleaguri. Este primul loc petrolier din România si al treilea din lume. Un lucru specific locului este Focul cel mare – o sonda care a ars timp de 3 ani. Multă vreme societăţile petroliere au organizat şi susţinut deosebite activităţi cultural-artistice şi formaţii muzicale, care în timp s-au stopat, fiind date uitării. Astfel, a fost necesară reînvierea tradiţiei artistice pentru identificarea culturală a oraşului căt şi pentru motivarea elevilor de a-şi insuşi cunostinte temeinice in educaţia muzicală . Toate acestea au condus spre o pregătire selectivă  care să urmărească promovarea valorii , calităţii muzicale vocale ți instrumentale , de creaţie şi interpretare  , propice tinerei generaţii. Având în vedere oferta restânsă pe plan naţional a concursurilor care să promoveze selecția și  calitatea elevilor spre educația lor în muzica live, promovarea muzicii românești prin compozitorii de seamă , folclorul și tradițiile populare, și ținând seama de  succesul a 10 ediții  de care se bucură festivalul in comunitate și la nivel național, calitativ și performant ,este imperios necesară continuarea în cadrul ofertei educaţionale, extracurriculare, a acestui festival-concurs naţional prin ediţia a XI -a. - 2019




 Scopul proiectului;
Descoperirea,  promovarea tinerelor talente în interpretarea calitativă a  muzicii uşoare româneşti şi internationale, a muzicii populare şi folclorului, a muzicii live prin grupurile vocal-instrumentale pop-rock, creaţie şi interpretare și educarea lor  spre cunoașterea  compozitorilor români prin creațiile lor .
                                
Ø DERULAREA FESTIVALULUI
Ø Etapa județeană
  Titlul activităţii: Desfășurarea concursului la etapa județeană.
  Data/perioada de desfăşurare: 07 aprilie – 15 mai  2019
  Locul desfăşurării:  palatele/cluburile  copiilor  din țară
  Palatul Copiilor/Clubul Copiilor  din fiecare judeţ  va organiza faza judeţeană pe perioada unei zile în baza regulamentului concursului , pe secţiuni de muzică si ateliere de lucru şi 3 categorii de vârstă. Va intocmi programul şi va constitui juriul format strict strict  din specialisti .  La nivel de județ vor fi selectați 1 participant sau 2 participanți acolo unde există  calități vocale excepționale ,pentru fiecare categorie de vârstă și fiecare secțiune de muzică. La secțiunea de trupe vocal-instrumentale pop-rock va fi selectată o singură trupă, iar la ateliere de lucru 2 concurenţi., care să participe la etapa națională, conform regulamentului concursului.
Ø Etapa națională
Festivalul se va desfăşura   pe patru  secţiuni de muzică-LIVE SI NEGATIVE- Mari șlagăre românești , Creatie si Interpretare, o secţiune de artă populară-ateliere de lucru şi o secţiune de expoziţie – concurs de costume populare care va avea loc în centrul oraşului printr-un marş - tur, dar şi pe holul principal al Clubului Flacăra.
Concursul se va desfăşura astfel:     
-          13 Iunie 2019
                       15:00 - Grupurile vocal-instrumentale – creatie si interpretare
                        17.00 - Secțiunea de Creație „Ilie Micolov” Negativ/ live
                 18.00 – Mari șlagăre ale muzicii  românești                             
- 14 Iunie 2019,   10:00 – 18.00 –Muzica usoară NEGATIVE -Interpretare                                            
- 15  iunie 2019, ora 10:00 - Muzica populară - interpretare
                            ora  13 :      Parada costumelor populare
                            ora 17:00 - Gala Laureaţilor
- 13-15 Iunie 2019, intre orele 9:00-17:00 – Artă populară-Ateliere de lucru
            - 15  Iunie 2017, orele 9:00-15:00 - Expoziție-concurs costume populare
Toate activitățile se vor desfășura în incinta Clubului Flacăra Moreni.

        Condiţii de participare
NU SE PERCEPE TAXĂ DE PARTICIPARE
·         Pe scena festivalului vor participa elevi ai palatelor si cluburilor din ţară, școli , licee
·         Fiecare instituţie va participa cu unul sau doi concurenti  (in cazul in care există  solişti cu cele mai reale calitati vocale, intrepretative,particularitati vocale)  selectati  ,pentru fiecare categorie de vârstă şi fiecare secţiune de muzică;
·         Categorii de vârstă: 6-10 ani ;  11 -14 ani ; 15-19 ani ;
    - Secţiunea de Muzică Populară interpretare - solist vocal
    - Secţiunea - Grupuri vocal-instrumentale pop-rock - creaţie  şi interpretare          
    - Secţiunea de Muzică uşoară interpretare, creatie -solist vocal
    - Secțiunea - Mari șlagăre ale muzicii  românești
    - Secțiunea de creație ”Ilie Micolov”                           
                - Secţiunea de Artă populară, tradiţii - Ateliere de lucru -2-6 concurenti/institutie
*          - Secţiunea de Expoziţie costume populare va fi realizată de către fiecare institutie participanti
Inscrierea se face  obligatoriu pâna la data de 1 iunie  2019.
·         Înscrierea în concurs se va face pe baza  fişei  de concurs;
·         Fişa de concurs ,  negativele pieselor pentru -  Sectiunea Interpretare ,  ca și pozitivele si negativele pentru Sectiunea - Creatie  - preselectie ) in format mp.3 , vor fi expediate prin poştă până la data de 1 iunie 2019 (data poştei), pentru realizarea caietului program şi a benzii de concurs (pentru masterizare) sau prin E-mail la adresa festivalcununapetrolului@yahoo.com ;
·         Adresa de expediere: dest. Călineţ-Petre Daniela - Clubul Copiilor Moreni, str. Flacara nr.29, Moreni - cod 135300, pentru festivalul „CUNUNA PETROLULUI”
·         Pentru mai multe informatii consultati site-ul festivalului: http://festivalcununapetrolului.weebly.com/ .Pentru ca pe parcursul planificarii festivalului pot aparea modificari, va sugeram sa accesati rubrica Noutati.
·         Concurenții de la secțiunea muzică ușoară –solist negativ- nu au voie sa participe la sectiunea grupuri vocal-instrumentale pop-rock.
·         Concurenții inscriși la secțiunea interpretare se pot înscrie și la secțiunea creație
·         Concurenţii vor fi însoţiţi de profesorul indrumător sau de un părinte.

            Repertoriul
                        MUZICĂ UȘOARĂ- LIVEGrupuri vocal- instrumentale
                     pop-rock - Creaţie si interpretare
ñ  Concurenţii vor interpreta 2 piese muzicale( Creatie, interpretare )
- O piesă- interpretare rep. romanesc sau international
- O piesă -creație proprie  
-sau 2 piese  interpretare  
ñ  Grupurile vor fi formate din 5 pană la 12 membri;
ñ  Grupurile pot fi mixte, de băieţi sau de fete;
ñ  Concurenţii se vor acompania cu instrumentele proprii;
ñ  Concurenţii nu vor avea voie sa participe la celelalte secţiuni de muzică;
ñ  La secţiunea creaţie se va ţine seama de construcţia piesei (linie melodică, armonie, orchestraţie,  dar şi de virtuozitatea instrumentală, interpretare );
ñ  Pe fişa de insciere se vor specifica condiţiile tehnice (materiale, sonorizare ) necesare interpretării in concurs.

 Muzică uşoară- Secțiunea Creație   “Ilie Micolov”  - Live /Negative
            Conditii prevăzute :
-Se va prezenta o piesa in prima auditie
  • Interpretul trebuie sa aiba acceptul compozitorului si textierului de a prezenta piesa in concurs
  •  Se vor trimite -piesa  inregistrata pe CD audio : pozitiv si negativ
  •                        -Fisa de inscriere completata
  •                        - Declaratie pe propria raspundere( parinte sau compozitor ) datata si semnata atestand ca piesa este in prima auditie si ca exista acceptul compozitorului si textierului.
  • Se va pune accent pe constructia piesei ( linia melodica , armonie , orchestratie , linii melodice secundare, dinamica ) text adecvat varstei cat si pe prezentare.
  • Piesele ce se vor dovedi a nu fi in prima auditie vor fi descalificate



               Mari șlagăre ale muzicii românești
  •  Concurenţii vor interpreta în concurs o piesă muzicală - șlagăr ,   obligatoriu din repertoriul compozitorilor români, din toate perioadele istoriei genului (inclusiv “In memoriam Ilie Micolov”). 
        Criterii de evaluare ale juriului :
  • Orchestrații noi ale șlagărelor , unde este cazul ;
  • Originalitate – stil de interpretare : 
  • Impactul piesei muzicale și interpretării cu publicul ;

                          Muzică uşoară-Negative- Interpretare-solist vocal
  •  Concurenţii vor interpreta în concurs obligatoriu două piese :o piesă de factură lentă şi o piesă de factură ritmică.
.                        Categoria 7-9  ani    - 2 piese româneşti sau
                                                             -o piesă din repertoriul  internaţional
                                          
                   Categoria 11-14  ani    - 2 piese româneşti sau
                                                         -o piesă din repertoriul  internaţional
•     Piesa din repertoriul internaţional va fi interpretată in orice limbă străină (nu doar engleză sau franceză);       
•     Durata unei piese muzicale-3-4 minute;
•     Interpreţii vor fi acompaniaţi de negative inregistrate pe suport CD.;
•     Negativele pot conţine backing-vocal, dar realizat pe o linie melodică diferită de cea interpretată de concurent;
•     Muzica şi textul piesei trebuie să fie adecvate vârstei concurentului.


                    Muzică populară –Negative sau acompaniament –Interpretare
                     solist vocal , grupuri vocal –instrumentale
  • Concurenţii vor prezenta în concurs 2 probe :
             1.O doină sau o baladă:prezentare si interpretare a capella  
             2. Interpretarea unui cântec propriu-zis adecvat zonei din care provin.
  • Interpreţii vor purta obligatoriu costum popular adecvat zonei din care provin.
  • Grupurile vor interpreta 2 piese :  1 piesă  din repertoriul autentic
                                                             1 piesă din repertoriul dambovițean
  • Cantecul propriu-zis / piesele grupului vor  fi acompaniate de negative înregistrate pe suport CD sau de instrumente populare ;

Artă si tradiţii populare- Ateliere de lucru
  • Concurenţii vor prezenta minim 2 obiecte reprezentative zonei de provenientă;
  • Pe perioada celor 3 zile vor realiza minim un obiect tradiţional in ateliere de lucru;
  • Lucrările vor fi axate pe pictură, sculptură, cusaturi, tesaturi, olărit s.a.;
  • Concureţii vor lucra cu materiale proprii . Tema va fi precizata de organizator.
  • In ziua Galei, se va realiza o expoziţie cu lucrările realizate.;
  • Partcipanţii vor purta obligatoriu costum popular adecvat zonei din care provin;
  • Concurenţii trebuie să ţină seama de autenticitate şi originalitate.

                        Expoziţie –concurs de costume populare
ñ  Expoziţia se va desfăşura sub două forme :
1. Expoziţie –concurs care va avea loc pe holul principal al Clubului Flacăra –locaţia
                                    Festivalului- in perioada celor 3 zile;
2. Expoziţie – vie care se va desfăsura in ziua probei de muzică populară printr-o parada a costumelor populare pe străzile si in centrul oraşului;
ñ  Concurenţii isi vor prezenta costumul şi zona de provenienţă;
ñ  Costumele populare vor fi purtate de concurenţii secţiunilor de muzică  populară si arte si tradiţii populare;
ñ  Costumele trebuie sa fie autentice si reprezentative zonei din care provin;
ñ  Fiecare judeţ va avea o pancartă ce-i va purta numele , dar şi localitatea din care provine costumul;
ñ  In ziua galei vor fi premiate cele mai autentice costume populare;
ñ  Pe fişa de inscriere se vor specifica neaparat condiţiile de realizare a expoziţiei (materiale necesare ).

ñ  Criterii de evaluare :
  • Adecvarea melodiei, text/vârstă (categorii de vârstă)
  • Grad de dificultate al piesei
  • Calităţile interpretative [intonaţie, claritate timbrală,amplitudine vocală, particularităţi vocale ]
  • Expresivitatea artistică
  • Calităţi ritmice, agogice, dinamice
  • Corectitudine lingvistică
  • Ţinută scenică adecvată
  • Stil interpretativ
  • Autenticitate
  • Omogenitate , armonizare, virtuozitate instrumentală {pentru grupuri }
  • Tehnica de pregătire a cromaticii (pictură naivă)
  • Desen, tehnici de cioplit şi finisare a lucrărilor (sculptură,cusături etc.)
  • Tehnici de lucru, imbinare de culori
  • Originalitate     

Programul concursului
  • 13 iunie 2019  - până la ora 9:00 sosirea concurenţilor
                        -10.00      -        Pregatirea grupurilor , instrumentelor pe scena
                                       Repetitie
                    - ora 14.00 - Conferinţa de presă
                            15.00 - Deschiderea festivalului
  
                      -ora 15:30 – MUZICA USOARA - LIVE
Secţiunea Grupuri vocal-Instrumentale
                       17:30  Secțiunea Creație ILIE MICOLOV
                        18.30- Mari șlagăre ale muzicii românești
                       20.00 Recitaluri-pesonalitaţi muzicale
                    - Ateliere de lucru- Artă şi tradiţii populare
                           interval 14.00 – 19.00
ñ  14 iunie 2019Secţiunea  MUZICA UȘOARĂ -NEGATIVE– Interpretare –solist vocal   
                   10.00.- categoria 6-10  ani
                   11.30 – categoria 11-14 ani
                   16.00-categoria 15-19 ani        
                   20.00 – Recitaluri : personalitati muzicale
                    - Ateliere de lucru- Artă şi tradiţii populare
                             interval 10.00.– 17.30
  • 15 iunie 2019 – Secţiunea MUZICA POPULARĂ-Negative sau acompaniament –     
  • Interpretare –solist vocal                      

                     09.30 categoria 6-10 ani
                     10.30 categoria 11-14 ani
                     12.00 categoria 15-19 ani
                     13.00 – Parada costumelor populare
                    - Ateliere de lucru- Artă şi tradiţii populare-  expoziţie de costume populare
                   -  interval 08.30 – 15.00
                   - ora 17.00 – Gala laureaţilor
                                      - Expoziţie – Artă si tradiţii populare
                                      - Prezentarea costumelor populare           
                                      - Recitaluri – Personalităţi muzicale
                        - ora 21.00 – Balul “Cununa Petrolului


Juriul
Va fi format din personalităţi ale muzicii uşoare şi muzicii populare româneşti, si din personalităţi mass- media, profesori de muzică, artă populară, teatru, etnologi. Presedintele juriului–D-l Titus Andrei.

Premiile  „CUNUNA PETROLULUI”:
  • Se vor acorda la fiecare categorie de vârstă şi fiecare secţiune de muzică, premiile I, II, III , 2 menţiuni  ;
  • La sectiunea creatie se vor acorda premiile I, II, III , 2 mentiuni  , cu precizarea ca la viitoarea editie , sectiunea de creatie va intra in competitie pentru trofeu.
  • La secțiunea Mari șlagăre ale muzicii românești se vor acorda premiile I, II, III premii speciale , Premiul de Popularitate ,
  • Se vor acorda grupurilor vocal-instrumentale- premiile I, II, III ,mentiuni şi premiul special pentru cel mai bun instrumentist;
         -  Se vor acorda secţiunii- artă şi tradiţii populare -premiile I, II, III şi premiul special pentru cea mai originală lucrare;
           Se va acorda secţiunii- expoziţie- concurs -costume populare -Premiul pentru cel mai autentic costum popular; 
  • Interpretul care va obţine nota maximă, indiferent de vârstă, va obţine marele premiu al festivalului, trofeul ”CUNUNA PETROLULUI” pentru fiecare dintre cele 3 secţiuni de muzică;
  • Castigatorii vor fi rasplatiti in bani , plachete si diplome ;
  • Vor mai fi oferite participanţilor la festival, premii speciale din partea partenerilor şi sponsorilor;
  • Se va acorda fiecărui participant diplomă de apreciere;


Detalii organizatorice:
·       Masa şi cazarea vor fi suportate de către organizatori  , iar transportul va fi asigurat de către inspectoratele şcolare/instituțiile  fiecărui judeţ participant;
·       Se accepta un singur delegat - profesor pentru fiecare instituție;
·       Persoanele insoțitoare care nu fac parte din delegatie iși asigură masa ;
·       Evoluţia în concurs va fi stabilită de către organizatori pe secţiuni şi categorii de vârstă în funcţie de numărul celor înscrişi în concurs;
·       Contestaţiile privind deciziile juriului nu sunt admise;
·       Concurenţii sunt rugaţi să participe la gală în ţinută festivă, respectiv, costum popular;
·       Concurenţii sunt rugaţi să respecte cu stricteţe regulamentul concursului iar pregătirea pentru concurs sa fie făcută conform criteriilor de jurizare;
·       Profesorii coordonatori vor prezenta un tabel cu elevii participanti ( instituție  , nume si prenume , CNP)
·       Pe parcursul celor trei zile de concurs, vor fi susţinute recitaluri de către personalitaţi muzicale.

-     Câștigătorii trofeelor și  premiilor I  vor fi inscriși in Tabăra Gâlma – Dâmbovița , tabără muzicală .

v  Câștigătorii Marelui Premiu și ai Premiului I vor avea ocazia să cânte alături de personalitățile muzicale din juriu în emisiuni televizate sau în activități culturale naționale.
v  Concursul va fi amplu mediatizat în presa scrisă, radio şi televiziune.
v  Cei mai valoroşi interpreţi au şansa de a realiza imprimări în studiouri profesionale şi de a intra în circuitul emisiunilor muzicale specializate.





 VĂ RUGĂM  SĂ CONFIRMAŢI  PARTICIPAREA CONCURENȚILOR


    Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa doamnei   Prof.  Daniela Călineţ-Petre   la telefon: 0726249509,  sau  pe  E-mail festivalcununapetrolului@yahoo.com
Persoana de contact, director festival- coordonator Proiect
Prof. Daniela Călineț Petre


  



                                                         
       Festivalul – Concurs Naţional de Muzică Uşoară , Muzică Populară și Tradiții
„CUNUNA PETROLULUI”
Ediţia a XI-a
Moreni, 13 – 15  Iunie 2019

FIŞĂ DE CONCURS
Nr. ….. data: ……/…../2019

DATE DESPRE CONCURENT:
UNITATEA ŞCOLARĂ -PALAT /CLUB …………………………………………………..
NUME: ……………………………………………………………………..  
PRENUME: ……………………………………………………………….
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII: …../…../………., localitatea ………………….
ADRESA: JUDEŢ: …………………….., LOCALITATE: ……………………
STR. …………………………….. nr. .., Bl. ……., Apt. ………, telefon …………………….

REPERTORIU DE CONCURS

(titlul pieselor, autorii, minutaj)

SECŢIUNEA ...........................
1.  „……………………………………”
muzica: ………………………., versuri: …………………….., minutaj …’….’’
2.  „……………………………………”
muzica: ………………………., versuri: …………………….., minutaj …’….’’
ÎNSOŢITOR:
Calitatea:    PĂRINTE / TUTORE / ÎNDRUMĂTOR
NUME ŞI PRENUME: ………………………….., POSESOR AL B.I./C.I. SERIA ……….. NR ………….. , 
Telefon ………………
Detalii organizatorice:
a.    Solicit rezervare:  ………………pentru un număr de ... persoane, în perioada:
b.   Sosesc la Moreni în data de ……………………, ora …., cu ………………………
(precizaţi mijlocul de transport)


DATA ÎNSCRIERII: ………./…………/2019
SEMNĂTURA,
PĂRINTE / TUTORE / ÎNDRUMĂTOR


OBSERVAŢII: Pentru validarea înscrierii, este obligatoriu completarea tuturor rubricilor acestui formular. Vă rugăm să precizaţi cu exactitate mijlocul de transport, ora şi data sosirii în Moreni, pentru a evita eventualele neplăceri.Nu se validează formularele în care nu sunt precizate numerele de telefon la care concurenţii să poată fi contactaţi pentru eventualele clarificări ale detaliilor organizatorice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu