- Obiective:
Festivalul
Internaţional „Capitala Muzicală” - ediția a VII-a se
desfășoară la Sala Thalia din Sibiu în perioada 23.08-25.08.2019
și face parte din Programul educaţional internațional “Viaţa la
pozitiv-Positive Life”, program aflat în
organizarea Asociaţiei “Positive Life” şi a Colegiului Tehnic
“Independenţa” Sibiu.
Acest
festival-concurs îşi propune să promoveze muzica, să încurajeze
şi să contribuie la descoperirea a cât mai multor tinere talente,
să promoveze şi să stimuleze cele mai valoroase prezenţe,
asigurând un cadru propice pentru evoluţia tuturor tinerilor
interpreţi într-un concurs desfășurat în condiții de spectacol
televizat, și să creeze posibilitatea ca tinerele talente din
domeniul muzicii să se cunoască, să se întâlnească și să
împărtășească din experiența proprie și celorlalți.
- Perioada desfăşurării, procedura înscrierii şi data limită de înscriere:
Concursurile
se desfășoară în zilele de 23 și 24 August 2019.
Gala
Laureaților va avea loc în data de 25 August 2019.
Perioada de
trimitere a dosarelor de înscriere 01 aprilie – 10 iulie 2019.
Înscrierea în
concurs se realizează online şi se face individual,
pentru fiecare concurent în parte, prin trimiterea pe e-mail-ul
capitalamuzicala@gmail.com
până în data de 10 iulie 2019 a materialelor prevăzute în
capitolul 5
. ATENȚIE
!!! Aplicanții
vor fi înscriși DIRECT
în
concurs.
NUMAI cazul
în care numărul aplicanților va
depăși numărul
locurilor disponibile fiecărei
grupe de concurs, a oricărei secțiuni muzicale, se va realiza o
preselecție GRATUITĂ
a dosarelor de concurs
respectându-se prevederile capitolului
5.
- Tema concursului:
“Viaţa
la pozitiv” - Fiecare concurent va
avea posibilitatea de a-și demonstra calitățile, talentul și
valoarea interpetând o melodie cu tentă pozitivă în cadrul unui
concurs desfășurat în condiții de spectacol televizat, jurizat la
cele mai înalte standarde de profesioniști. Numele mebrilor
juriului va fi anunțat DUPĂ încheierea înscrierilor.
- Participanţii:
Poate participa la acest concurs orice tânăr ce
NU a
împlinit vârsta de 19 de ani
până la data concursului, respectând regulamentul, chiar dacă au
mai participat la vreuna din edițiile anterioare, dar nu au câștigat
Marele premiu: Trofeul Festivalului. Organizatorii vor înscrie
direct în concurs fiecare
aplicant, la secţiunea şi grupa de vârstă specifică, doar
în cazul în
care numărul aplicanților va
depăși numărul
locurilor disponibile fiecărei
grupe de concurs, a oricărei secțiuni muzicale, vor realiza o
preselecție GRATUITĂ
a dosarelor de concurs respectând
prevederile capitolului
5.
- Structură, condiții de participare:
5.1
Concursul se va axa pe 4
secțiuni muzicale:
- Muzică instrumentală (pian, vioară, chitară, clarinet, saxofon, acordeon, nai e.t.c. )
- Folk
- Muzică Tradițională
- Muzică uşoară
Fiecare
secțiune muzicală va fi structurată pe 7
grupe de vârstă cu maxim 10 concurenți:
Grupa 1 -
4 – 6 ani
Grupa 2 -
7 – 8 ani
Grupa 3 - 9
– 10 ani
Grupa 4 - 11
– 12 ani
Grupa 5 - 13
– 14 ani
Grupa 6 - 15
– 16 ani
Grupa 7 - 17
– 18 ani
și o
grupă
separată de GRUPURI
( „4 mâini”, Duet, Trio etc ...).
În
cazul în care numărul celor care vor aplica pentru accederea în
faza live a concursului va fi mai mic decât numărul prevăzut de
prezentul regulament pentru fiecare grupă, organizatorii vor
restructura numărul și/sau vârstele grupelor. În cazul în care
doritorii vor depăși numărul locurilor disponibile în fiecare
grupă, finaliștii vor fi selectați în urma unei preselecții
gratuite.
5.2
Dosarul de înscriere
trebuie trimis ONLINE pe email-ul festivalului
capitalamuzicala@gmail.com
în perioada 1 aprilie
– 10 iulie 2019 și conține:
- Fişa de înscriere completată integral (Anexa 1) și semnată ;
- Anexa 2 – Drepturi de autor completată și semnată ;
- Copie a certificatului de naştere sau a cărţii de identitate;
- Pentru secțiunile de Muzică Tradițională și Muzică UȘOARĂ: o piesă înregistrată (pozitiv) în format .mp3 (pentru a nu apărea cheltuieli suplimetare, aceasta poate fi diferită de cea pe care dorește să o interpreteze în concurs...). Durata înregistrării nu poate depăşi 4:00 minute. În cazul în care concurentul nu deține înregistrări actuale se poate trimite pentru preselecție un link youtube...
- La celelalte secțiuni muzicale, respectiv FOLK sau Muzică Instrumentală, PRESELECȚIA va fi efectuată pe bază de CV și/sau link youtube. Dacă pentru prestația LIVE e nevoie de un acompaniament pe suport digital, acesta va fi trimis pe e-mail (pentru playlist-ul de concurs…). Grupurile sunt acceptate și cu piese de maxim 6 minute. Se poate veni cu corepetitor propriu sau se poate asigura corepetitor de către organizatori, cu obligația concurentului de a trimite la înscriere și partitura.
NU
EXISTĂ TAXĂ DE PRESELECȚIE –
preselecția se va face gratuit,
doar concurenții calificați în
finală vor achita donația de organizare.
5.3
În perioada 11 iulie – 20
iulie 2018 va avea loc anunțarea concurenților admiși în
concurs.
- Concurenții admişi pentru prestația live vor fi anunțați telefonic și/sau pe adresa de mail de unde au fost trimise materialele pentru înscriere. Doar concurenții ADMIȘI care au completat și restul materialelor necesare pentru dosarul de înscriere vor fi afişati în data de 01 august 2019 pe saitul https://www.capitalamuzicala.ro , pe Facebook pe pagina “Capitala Muzicală“ (https://www.facebook.com/festivalcapitalamuzicala) și pe alte site-uri de promovare de specialitate. Până la data afișării finaliștilor toți concurenții ADMIȘI anunțați vor trimite: negativul pe suport digital (pentru playlist-ul de concurs..), Fotografie color în prim plan (cât mai recentă) și copia chitanței cu donația pentru organizarea festivalului cu datele: Asociația Positive Life, CIF 5339564 în contul:
RO04
BTRL 0330 1205 P722 11XX, Banca
Transilvania Sibiu după cum urmează:
- Interpreții Soliști – 255 Lei (pentru concurenții ce doresc participarea la mai multe secțiuni se va adăuga 125 Lei pentru fiecare secțiune suplimentară);
- Grupuri – 405 Lei (indiferent de numărul membrilor grupului);
În cazul
neprezentării la concurs donația NU se returnează. Va fi luată
în considerare pentru o eventuală calificare pentru participarea la
ediția următoare.
5.4
La fiecare
grupă de vârstă se vor califica
în finală MAXIM
10 concurenţi; Fiecare
grupă de vârstă va avea doi concurenți de rezervă (al XI-lea și
al XII-lea clasat în urma eventualei preselecții, care vor înlocui
concurentul/ții care din diverse motive nu poate/pot participa la
concurs). Atenție:
Concurenții de rezervă vor ocupa
și locul concurenților ce nu au completat restul materialelor până
la data de 31 iulie 2019.
5.5
La grupa de vârstă unde nu se
califică în finală minim 7
concurenţi, se vor comasa/regrupa
grupele. În cazul în care unul dintre finaliști nu se va putea
prezenta la concurs are obligația de a anunța organizatorii pentru
a se putea înlocui materialele cu cele ale unuia din aplicanții
aflați pe lista de rezervă.
5.6
- Vor fi admise în concurs maxim
10 duete şi/sau grupuri la FIECARE
Secțiune Muzicală.
-
Vârsta împlinită
de concurent la data desfăşurării concursului va stabili grupa din
care acesta va face parte, iar ziua
naşterii va arăta ordinea de intrare
în concurs. ATENȚIE:
în cazul în care concurenții
doresc moment coregrafic se va ține cont la stabilirea ordinii de
intrare în concurs și de timpii necesari pentru schimbarea ținutei
dansatorilor.
Atenție:
La secțiunile
unde NU se completează cele 7 grupe de vârstă, premiul
Trofeului de secțiune muzicală va
fi REDUS
proporțional.
5.7
- Repertoriul:
Liber ales
la TOATE secțiunile, respectând toate condițiile prezentului
Regulament.
La
Secțiunea Muzică
Instrumentală
concurenții trebuie să se
încadreze între 2 min. și maxim
10 min. (în funcție de vârstă...) și să interpreteze una sau
două lucrări muzicale fără partitură. La cerere se asigură
Corepetitor, cu obligația trimiterii partiturii odată cu dosarul
de înscriere; se admit și corepetitori proprii dacă concurentul
consideră necesară prezența acestuia (va fi evaluat momentul în
ansamblul său).
La
Secțiunea Folk
se admit corepetitori sau orchestrații pe suport digital.
La
Secțiunea Muzică Tradițională
se va puncta și frumuseţea şi
autenticitatea costumului tradițional purtat de interpret, iar
pentru concurenții cu vârsta peste
10 ani
este obligatorie
interpretarea
UNEI
STROFE
fără acompaniament orchestral
(dintr-o doină, cântec doinit, baladă sau folclor
tradițional), iar minim
una din cele două melodii interpretate
să provină din zona folclorică pe care o reprezintă.
La
Secțiunea Muzică Ușoară
concurenții își pot înfrumuseța
momentul cu aportul unei trupe coregrafice proprii sau puse la
dispoziție de organizatori.
5.8
Organizatorii nu îşi asumă
responsabilitatea pentru drepturile de autor şi cele conexe ale
acestora, a melodiilor interpretate în concurs, concurentul fiind
unic responsabil pentru orice consecinţe directe sau indirecte care
pot apărea ca urmare a participării la acest concurs;
5.9
Organizatorii îşi rezervă
dreptul de a promova înainte de desfăşurarea concursului, în
timpul şi după finalizarea acestuia, prin prezentări în spaţii
publice sau presă, radio şi televiziune în scopuri necomerciale
evenimentul şi participanţii. De asemenea Comitetul de
Organizare, împreună cu membrii juriului îşi rezervă dreptul de
a selecta concurenţii, după jurizarea prealabilă a materialelor
trimise la înscriere.
- Modul de desfăşurare:
1
aprilie 2019 – 10 iulie 2019 – Trimiterea dosarelor de aplicare a
concurenților
11
iulie 2019 – 20 iulie 2019
– Anunțarea
concurenților ai căror dosare au fost admise
01
august 2019 –
Afişarea finaliştilor ce au trimis restul materialelor necesare +
Programul desfășurării
23
August 2019 – Concursurile de muzică Instrumentală, Folk și
Muzică tradițională, Recitaluri invitați + Trofee 2018
24
August 2019 – Concursul de Muzică Ușoară, Recitaluri invitați +
Trofee 2018
25
August 2019 – Gala Laureaților: Înmânări premii Câștigători
2019 + Recitaluri Trofee + Recitaluri invitați
- Validitate:
Pentru ca
participarea să fie considerată validă, concurenţii trebuie să
respecte tema „Viaţa la Pozitiv”, melodia trebuie să conţină
versuri adecvate vârstei concurentului, ţinuta trebuie să NU
conţină elemente vulgare și să se încadreze în specificul
secțiunii muzicale. Să respecte criteriile regulamentului şi să
se încadreze în termenele limită din prezentul Regulament,
orice întârziere duce la descalificare.
- Desemnarea câştigătorilor; Jurizare şi premii:
8.1
Concurentul cu cea mai mare medie a
notelor va câștiga Trofeul
Festivalului = 4.600 lei.
8.2
Fiecare secțiune
muzicală din concurs va avea un
Trofeu al
Secțiunii Muzicale = 2.300 lei.
8.3
Fiecare grupă de vârstă va avea
câte UN:
Trofeu
de grupă, Loc I,
Loc II,
Loc III,
3 Menţiuni și
Premii Speciale.
8.4
Toți concurenții vor fi
recompensați cu diplome și materiale
sponsorizate. Toate premiile se vor înmâna PERSONAL
pe scenă în cadrul Galei Laureaților. Prezența concurenților la
Gala Laureaților este obligatorie, nu se trimit premiile prin poștă.
Premiile în bani vor fi ridicate PERSONAL de la Secretariatul
Festivalului imediat DUPĂ
terminarea
Galei Laureaților pentru a nu
perturba desfășurarea galei. În funcție de aportul sponsorilor
vor fi recompensați pecuniar mai mulți câștigători. La
secțiunile unde nu se completează grupele de concurs, se
va diminua în mod proporțional premiul
pentru câștigătorul Trofeului Secțiunii și pentru ceilalți
câștigători. Se vor încuraja şi sprijini cât mai mulți
participanţi cu Premii Speciale acordate de Sponsori şi Parteneri
(Consiliul Județean, Filarmonica Sibiu, Colegiul Tehnic
Independența, Liceul de Artă Sibiu, Școala Populară de Artă,
Casa de Cultură a Studenților Sibiu e.t.c.), Miss & Mister,
Popularitate, Cea mai frumoase doină, Cel mai frumos costum popular,
Cel/cea mai tânăr concurent, Originalitate, Compoziție etc.
DOAR
Câștigătorii Trofeului Festivalului într-una
din edițiile anterioare NU
vor mai putea participa la concursul vreunei ediții ulterioare, dar
vor fi invitați să participe cu un Recital la Spectacolul din
cadrul Galei Laureaților ediției ulterioare câștigării marelui
premiu, precum și ca MEMBRU al juriului într-una din edițiile
ulterioare.
În
cazul mediilor egale departajarea va fi făcută de către notele
(sau opinia) Președintelui Juriului.
Toţi
profesorii coordonatori vor primi distincţii.
Toate
instituţiile şcolare de unde provin participanţii vor primi
distincţii.
8.5
Criteriile
care stau la baza acordării notelor vor fi:
- calitate interpretativă;
- dificultatea melodiei;
- prezenţă scenică;
- dicţie,
- intonație,
- emisie vocală;
8.6 Juriul
va fi format din:
- Membrii ai
Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania
-
Reprezentanți ai mediului academic
- Artişti
consacraţi din fiecare domeniu
- Câștigători
ai Trofeului Festivalui în ediții anterioare
-
Reprezentanţi ai: autorităţilor locale; partenerilor și
organizatorilor; sponsorilor ce conferă premii speciale;
mass-media;
Comunicarea
componenţei Juriului se va face prin intermediul saitului
festivalului https://capitalamuzicala.ro/
, precum și pe pagina
https://www.facebook.com/festivalcapitalamuzicala
și pe alte canale de comunicare.
Din
Juriu NU
vor face parte
profesori coordonatori ai
concurenților admiși în concurs!
Câștigătorul/câștigătoarea
Trofeului Festivalului va fi invitat să facă parte din juriul
festivalului la o ediție ulterioară !
Membri
juriului îşi rezervă dreptul de a acorda premii speciale ( Ex.
Premiul Special al Juriului,
Premiul Special al Concursului, Artistul festivalului, e.t.c. ),
pentru participanţii care dovedesc calităţi interpretative
deosebite. De menţionat faptul că aceste premii nu fac parte din
concurs şi vor fi acordate spontan, doar în cazul în care juriul
se autosesizează şi comunică organizatorului o astfel de decizie.
Evaluarea
concurenţilor se va face după susţinerea piesei, cu note de la 5
la 10, putându-se acorda şi jumătăţi sau sfert de punct (6,50;
7,75...) de către fiecare membru al
juriului pe un formular special, în timpul sau imediat după
interpretarea piesei în concurs. Clasamentul
va fi alcătuit în ordinea descrescătoare a mediilor notelor
acordate.
- Responsabilitatea părților și notificări cu statut juridic:
*
Organizatorii concursului nu îşi asumă responsabilitatea pentru
materialele trimise de participanţii şi/sau care nu sunt
recepţionate de organizator din motive tehnice independente de
voinţa sa; Se va răspunde fiecărui mesaj primit, în termen de
maxim 48 de ore de la primirea mesajului. Cei care nu au primit mesaj
de confirmare a primirii materialelor sunt rugați să retrimită
materialele și/sau să contacteze organizatorii.
*
Organizatorii nu plătesc pentru producerea momentului artistic. Prin
participare, interpreţii renunţă la orice pretenţii de
remuneraţie în legătură cu promovarea evenimentului şi după
terminarea acestuia atâta timp cât acțiunea are scop cultural şi
de promovare a Festivalului și a programului educațional „ Viaţa
la pozitiv”.
* Înainte de
terminarea perioadei de trimitere a aplicațiilor organizatorii pot
modifica prezentul regulament pentru îmbunătățirea calității
festivalului sau a condițiilor oferite concurenților.
* La fiecare
secțiune muzicală se asigură timp și spațiu ( sau pian) pentru
repetiție („încălzire”).
* Prezența
concurentului la probele de sunet organizate înaintea desfășurării
concursurilor este obligatorie!
Ajută și pentru acomodarea cu
condițiile de scenă, cât și pentru verificarea negativelor de pe
play-list.
* Întrucât
toate evenimentele festivalului au loc în condiții de spectacol
televizat și vor fi transmise LIVE, cât și pentru desfășurarea
cursivă a festivalului, prezența
concurenților în culise cu 30
de minute înainte de intrarea în
concurs/gală este OBLIGATORIE
!
* La Gala
Laureaților concurenții se vor prezenta în ținuta de scenă. Dacă
au participat la mai multe secțiuni muzicale își vor alege DOAR
unul din costumele de scenă.
* Programul
orar și ordinea intrării în concurs vor fi afișate în aceeași
zi cu afișarea finaliștilor.
* În cadrul
Galei Laureaților unii concurenți vor primi mai multe premii. Nu
părăsiți sala de spectacole înainte de terminarea festivității
de premiere pentru a putea primi toate premiile pregătite de
organizatori/juriu/parteneri.
Mult succes
tuturor!
Regulamentul
conţine şi cele doua ANEXE :
ANEXA 1 –
FIŞA DE
ÎNSCRIERE
ANEXA 2 –
DECLARAŢIE
PĂRINTE/TUTORE
Anexa
1
Festivalul
Internațional
„Capitala
Muzicală” Ediția a VII-a - 2019
-
Fișă de
înscriere în concurs -
Nume
şi prenume concurent/ă:
Secțiunea:
Muzică .....
Grupa:
Vârsta:
CNP:
Data
nașterii:
Unitate
şcolară reprezentată/ONG:
Domiciliul:
Telefon
fix /mobil:
E
-mail:
Numele
îndrumătorului:
Piesa
înscrisă în concurs:
Compozitor:
Textier:
Nume
şi prenume însoţitor concurent, Serie şi număr C.I., domiciliu:
C.V.-ul
concurentului, premii obținute:
Data
............. 2019
Semnătura
Anexa 2
Festivalul Internațional
„Capitala
Muzicală” Ediția a VII-a – 2019
-
Declarație -
Subsemnata/ul
………………………………..………………………...
posesor al actului de identitate …….. seria …….. nr.
………..…..…. , CNP …………………..…..…………………
domiciliat în …………….…….….., str.
…………………………….…..………..……………….nr.
……….…, ap. ………, județul ……………………..,
telefon ……………………………
În
calitate de concurent/(ă)/părinte/tutore/profesor/îndrumător al
concurentei/lui
………………………………………………………………………………….………………..……………..
,
declar
că îmi asum răspunderea pentru interpretarea piesei
„ …
… … … … … … …………………..……………………
… … … … … .”
compozitor
…………………………………….………….. textier
……………….………………………,
în
ceea ce privește drepturile de autor și cele conexe ale acestora
pentru interpretarea din cadrul Festivalului Internațional
„Capitala Muzicală ” Editia a VII-a,
2019, ( în cazul minorilor această declarație va fi
completată de către un părinte / tutore ) și că
sunt de acord cu cesionarea drepturilor ce
derivă din prestațiile artistice de la acest eveniment către
organizatorii acestui festival-concurs.
Menționez că am luat la cunoștință Regulamentul concursului și condițiile impuse de organizatori pentru participarea la această activitate, cunosc faptul că organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru drepturile de autor şi cele conexe ale acestora, a melodiilor interpretate în concurs, concurentul (reprezentantul) fiind unic responsabil pentru orice consecinţe directe sau indirecte care pot apărea ca urmare a participării la acest concur, și că îmi exprim acordul pentru utilizarea și prelucrarea datelor, imaginilor și videoclipului youtube ale cocurentei/ului, conform legii 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și liberă circulație a acestor date, în scopuri de promovare media, massmedia, ziare, tv, radio și internet a evenimentului, a participanților și a câstigătorilor acestui eveniment.
Menționez că am luat la cunoștință Regulamentul concursului și condițiile impuse de organizatori pentru participarea la această activitate, cunosc faptul că organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru drepturile de autor şi cele conexe ale acestora, a melodiilor interpretate în concurs, concurentul (reprezentantul) fiind unic responsabil pentru orice consecinţe directe sau indirecte care pot apărea ca urmare a participării la acest concur, și că îmi exprim acordul pentru utilizarea și prelucrarea datelor, imaginilor și videoclipului youtube ale cocurentei/ului, conform legii 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și liberă circulație a acestor date, în scopuri de promovare media, massmedia, ziare, tv, radio și internet a evenimentului, a participanților și a câstigătorilor acestui eveniment.
DATA …………….…….. 2019
SEMNĂTURA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu